Meteorologii au emis o avertizare COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în intervalul 16 iunie, ora 17.00 – 17 iunie, ora 21.00.
Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă (16 iunie) și până în seara zilei de duminică (17 iunie) în cea mai mare parte a Moldovei, precum și în zonele de deal și de munte, temporar se vor semnala averse torențiale, vijelii, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40… 50 l/mp.
Totodată, ANM a emis şi o avertizare COD PORTOCALIU de cantități de apă însemnate, valabilă pentru intervalul 16 iunie, ora 21.00 – 17 iunie, ora 21.00.
În județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași va ploua torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși pe arii extinse 40 l/mp și local 60…70 l/mp.