Grecia şi Macedonia au semnat acordul istoric privind schimbarea numelui fostei republici iugoslave
Macedonia şi Grecia au semnat acordul istoric privind numele modificat al Macedoniei după ce prim-ministrul grec a supravieţuit unei moţiuni de cenzură depuse de principalul partid de opoziţie.
Înţelegerea a fost semnată de miniştrii de Externe ale celor două ţări Nikos Kotzias şi Nikola Dimitrov, la Lacul Prespa, în apropierea graniţei. Ambii prim-miniştri au fost prezenţi, alături de alţi oficiali europeni.
Parlamentarii greci au respins moţiunea de cenzură depusă împotriva lui Tsipras, arătându-şi astfel susţinerea faţă de acord. „Dintre cei 280 de parlamentari prezenţi, 153 au votat împotriva moţiunii”, a declarat preşedintele Parlamentului, Yiorgis Veremenos.
Citeşte şi Premierul elen Alexis Tsipras a supravieţuit unei moţiuni de cenzură ce privea denumirea Macedoniei
Mii de greci au protestat faţă de acord în faţa Parlamentului în ziua votului pentru moţiunea de cenzură, cerând demisia prim-ministrului. Protestatarii consideră că numele Macedonia ar trebui să rămână doar regiunii din nordul Greciei.
Acordul dintre Grecia şi Macedonia stipulează că noul nume al fostei republici iugoslave va fi „Republica Macedonia de Nord” şi a fost susţinut de Uniunea Europeană, NATO şi SUA.
Acordul trebuie să fie aprobat de parlamentele celor două ţări şi printr-un referendum în Macedonia