„Este inacceptabil să împuşcăm urşii, pentru că nu ştim ce să facem cu ei. Sunt împotriva faptului că România ar putea să împuşte urşi. Se pot face multe lucruri, de la analiza traseelor pe care se deplasează urşii, până la închiderea containerelor, astfel încât animalele să nu mai vină după mâncare. De asemenea, le poţi pune mâncare undeva mai sus în pădure sau eventual să montezi garduri slab electrificate pe traseele lor”, a declarat Adina Vălean, potrivit news.ro.
Europarlamentarul PNL a mai afirmat că a discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene şi că aceştia au avertizat să nu întreprindem astfel de măsuri până nu există un plan clar de management al populaţiei urşilor.
„Sunt complet împotrivă şi ar fi o dovadă de necivilizaţie să vii cu astfel de măsuri”, a precizat Adina Vălean.
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a afirmat pe 4 iunie la Ploieşti, că ia în calcul emiterea unui ordin de ministru privind vânătoarea urşilor, dacă va fi nevoie de un astfel de act.
Ea a spus că a discutat cu ONG-uri şi cu autorităţi locale pentru a lua măsuri pe termen mediu şi lung în privinţa inventarierii urşilor.
Ministrul Mediului a declarat că siguranţa cetăţenilor este foarte importantă, dar şi protejarea populaţiei de urşi. Gavrilescu a adăugat că, potrivit documentelor, în România ar trăi aproximativ 6.500 de urşi, însă, în relitate, este posibil ca numărul acestora să fie cu până la 3.000 mai mare.
Graţiela Gavrilescu a precizat că s-a adresa miniştrilor Mediului din alţe ţări pentru a identifica dacă respectivele state ar fi dispuse să primească, prin transfer, urşi din România, dar nu a primit niciun răspuns pozitiv.