Wess Mitchell, după vizita în România: SUA urmăresc cu atenție evoluțiile din țara noastră

Asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell, s-a întâlnit marţi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis. Mitchell se află la Bucureşti în cadrul unui turneu european care mai include Zagrebul, Praga şi Bruxellesul.
Romania TV
19 iun. 2018, 05:15
Wess Mitchell, după vizita în România: SUA urmăresc cu atenție evoluțiile din țara noastră

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, marţi, în întâlnirea cu Wess Mitchell, asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat al Statelor Unite ale Americii, că ţara noastră este profund determinată pentru a acţiona ca un furnizor de securitate şi stabilitate în regiune, dar şi ca promotor al acestui set de valori democratice, într-un context regional în care există şi provocări la adresa acestor valori.

Preşedintele României a reiterat, cu această ocazie, angajamentul puternic, al României şi al său personal, pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, pe toate dimensiunile sale. Preşedintele Klaus Iohannis a amintit întrevederea deosebit de fructuoasă pe care a avut-o cu Preşedintele Donald Trump, la 9 iunie 2017, la Washington, şi care a reprezentat un puternic imbold politic pentru dinamizarea dialogului bilateral în domenii-cheie precum securitatea şi apărarea, economia, comerţul şi schimburile culturale, se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

În acest context, Klaus Iohannis a subliniat ”angajamentul clar şi ferm al părţii române pentru împărţirea responsabilităţilor (burden sharing) în cadrul NATO, prin implementarea măsurii de alocare a 2% pentru cheltuieli de apărare, cu rol important în realizarea coeziunii transatlantice”. Conform sursei citate, oficialul american a transmis apreciere pentru angajamentele asumate de România, atât regional, cât şi ca aliat NATO, inclusiv prin decizia României de alocare a 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare.

”Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat faptul că întărirea relaţiei transatlantice rămâne de importanţă vitală, ţara noastră fiind un stat care este dedicat în egală măsură proiectului european, cât şi Parteneriatului Strategic cu SUA. Preşedintele României a subliniat că relaţia transatlantică nu este importantă doar pentru securitatea şi prosperitatea comune ale Uniunii Europene şi ale SUA, dar şi pentru setul esenţial de valori democratice ale comunităţii occidentale din care facem parte”, se arată în comunicat.

Şeful statului reiterat, în acest context, că ”ţara noastră este profund determinată pentru a acţiona ca un furnizor de securitate şi stabilitate în regiune, dar şi ca promotor al acestui set de valori democratice, într-un context regional în care există şi provocări la adresa acestor valori”. Totodată, Preşedintele României a subliniat că Preşedinţia Consiliului UE pe care ţara noastră o va exercita în semestrul I al anului viitor va reprezenta o oportunitate deosebită şi pentru promovarea şi consolidarea parteneriatului transatlantic, pentru care toţi actorii implicaţi de pe ambele maluri ale Atlanticului trebuie să acţioneze consecvent şi hotărât.

Întrevederea cu Wess Mitchell a prilejuit o discuţie aprofundată şi despre găzduirea, de către preşedintele Klaus Iohannis, la Bucureşti, a Summitului Iniţiativei celor 3 Mări (17-18 septembrie 2018). Preşedintele României a subliniat că obiectivul principal este acela de a trece într-o nouă fază a Iniţiativei, cea a rezultatelor concrete. De asemenea, Klaus Iohannis a evidenţiat că Iniţiativa are rolul de a contribui inclusiv la consolidarea relaţiei transatlantice şi a încurajat o reprezentare americană cât mai consistentă la Summit, acesta fiind de natură să aducă beneficii în plan regional, dar şi în relaţiile economice româno-americane. Asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice a exprimat susţinerea puternică de către Statele Unite, la cel mai înalt nivel, a obiectivelor Summitului din România şi faţă de abordarea pragmatică, orientată spre rezultate concrete, a părţii române, ca gazdă a acestuia. În acelaşi timp, a subliniat importanţa strategică pe care Iniţiativa celor 3 Mări o are la nivel european şi pentru relaţia transatlantică.

”Apreciind caracterul de excelenţă al dimensiunilor politică, militară şi de securitate ale Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, Preşedintele României a încurajat totodată identificarea de soluţii creative şi eficiente  pentru consolidarea dimensiunii economice a acestuia inclusiv prin investiţii şi proiecte de afaceri comune. Pentru ca oamenii de afaceri să se simtă încurajaţi, este nevoie de stabilitate, predictibilitate şi un sistem puternic de justiţie, aceasta nefiind o opţiune, ci singura alegere pe care trebuie să o facem. La rândul său, Wess Mitchell a subliniat importanţa dimensiunii energie a Parteneriatului Strategic, respectiv susţinerea pentru proiectul strategic BRUA, a cărui implementare este esenţială pentru România şi pentru regiune”, precizează sursa citată.

Oficialul american a exprimat aprecierea deosebită pentru soliditatea Parteneriatului Strategic cu România, care este aliat de încredere al SUA în NATO, a mulţumit pentru modul în care ţara noastră îşi îndeplineşte angajamentele luate în cadru aliat, şi a evidenţiat importanţa ca România să rămână un aliat predictibil, stabil şi responsabil, care respectă şi promovează valorile democratice şi statul de drept.

În acest context, asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice a arătat că în Statele Unite, inclusiv la Casa Albă, Preşedintele Klaus Iohannis se bucură de cea mai mare apreciere şi respect pentru ceea ce face pentru România, precum şi de sprijinul deplin al SUA pentru rolul său esenţial în întărirea democraţiei şi a statului de drept în ţara noastră. Domnul Wess Mitchell a exprimat speranţa că România va continua progresele pe această linie, subliniind că SUA urmăresc cu atenţie evoluţiile din ţara noastră. Preşedintele României a mulţumit pentru sprijinul constructiv oferit de SUA României, în baza respectului împărtăşit pentru valorile democratice, şi a arătat că va rămâne ferm în apărarea acestor valori şi a statului de drept.

______________

UPDATE Wess Mitchell, asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, a declarat marţi, pentru News.ro, la plecarea din România, că vizita în ţara noastră i-a oferit ocazia de a discuta toată gama de subiecte asupra cărora cele două ţări lucrează. El a precizat că s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, cu vicepremierul Ana Birchall, cu ministrul de Externe Teodor Meleşcanu şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, iar conversaţiile au fost fructuoase.

„M-am aflat în România pentru o întâlnire în cadrul Dialogului de Parteneriat Strategic SUA-România. Am avut, astfel, ocazia să discutăm despre ampla cooperare dintre Statele Unite şi România din multe domenii, însă în special în ce priveşte securitatea şi apărarea, cooperarea în sectorul energetic. Avem o relaţie comercială foarte robustă. Sunt mândru de strânsa prietenie şi alianţă pe care o avem cu România, de spiritul de iniţiativă demonstrat de România în plan economic, în ceea ce priveşte statul de drept, securitatea, energia şi securitatea în Marea Neagră”, a declarat Mitchell pentru News.ro.

El a explicat că a avut întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, cu vice prim-ministrul Ana Birchall şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

„Conversaţiile au fost fructuoase”, a adăugat diplomatul. „Am avut ocazia să discutăm toată gama de subiecte asupra cărora lucrăm în cadrul relaţiei bilaterale”.

În plus, a mai afirmat el, „suntem foarte mulţumiţi de angajamentul României de a-şi îndeplini partea de responsabilităţi în cadrul NATO. Este o sarcină incredibil de importantă pentru toţi membrii alianţei acum, în perioada premergătoare Summitului NATO”.

_______________

UPDATE Întâlnirea dintre cei doi a început conform programului stabilit.

În paralele, Ambasada SUA la Bucureşti a dat publicităţi o declaraţie comună prin care România şi Statele Unite îşi reafirmă angajamentele asumate prin parteneriatul strategic, stabilind să colaboreze în mai multe domenii, în special cel al securităţii ambelor state, al investiţiilor în energie şi al comerţului. 

Declaraţie comună România – SUA: Statele Unte își exprimă dorința de a continua cooperarea cu guvernul român

Conform programului oficial al şefului statului, Klaus Iohannis îl va primi marţi, la ora 10.30, pe Wess Mitchell la Cotroceni.

Vizita acestuia în România a fost anunţată de Departamentul de Stat, care preciza că va avea întâlniri cu înalţi oficiali şi cu analişti independenţi.

„În 18 iunie se va afla la Bucureşti unde va avea întâlniri cu înalţi oficiali şi cu analişti independenţi pe tema securităţii regionale şi cooperării economice. Va conduce delegaţia SUA la cea de-a şasea reuniune a Dialogului de Parteneriat Strategic SUA – România şi va susţine un discurs la Universitatea Bucureşti”, a anunţat Departamentul de Stat.

Citeşte şi: Asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa: Progresul României în lupta anticorupţie, impresionant. Continuaţi

Mitchell va pleca marţi la  Zagreb, unde se va întâlni cu oficiali croaţi pentru a discuta evoluţiile din Croaţia şi din regiune, inclusiv contribuţiile Croaţiei la stabilitatea regională şi la securitatea energetică.

În 20 şi 21 iunie, Wess Mitchell va fi la Praga, pentru a participa la Dialogul Strategic SUA – Republica Cehă şi pentru a se întâlni cu oficiali cehi. De asemenea, va rosti un discurs la un eveniment patronat de Summit-ul European Praga.

În final în 21 – 22 iunie, asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia va fi în vizită la Bruxelles, unde se va întâlni cu vicepremierul belgian Alexander De Croo. De asemenea, va discuta pe tema domeniilor de cooperare SUA – UE cu oficialii europeni şi va susţine un discurs la Carnegie Europe.

Wess Mitchell a preluat funcţia în octombrie 2017, anterior, el deţinând funcţia de preşedinte al Center for European Policy Analysis (CEPA).

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Playtech.ro
Cum vor circula tramvaiele și autobuzele în Noaptea de Revelion. Program STB de 31 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Începe de mâine. Iadul alb pune stăpânire pe România
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. A făcut chiar el anunțul tulburător: Va muri sigur, în curând!
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Tragedie în lumea snowboardului: Sophie Hediger, victima unei avalanșe în Elveția
MediaFlux
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători