Potrivit sursei citate, 5 persoane vor fi aduse pentru audieri.
„La data de 19 iunie, poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova efectuează 5 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de furturi din locuinţe. Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada aprilie – iunie 2018, persoanele în cauză ar fi pătruns prin efracţie în 2 locuinţe din localitatea Măneşti, judeţul Prahova, de unde ar fi sustras diverse bunuri (unelte, plasmă, telefon mobil). Prejudiciul cauzat este estimat la 12.000 de lei”, se arată în comunicatul de presă.
Aceeaşi sursă precizează că la acţiune participă şi jandarmi.