Ana Birchall, în SUA: Creşterea nivelului investiţiilor americane în România, printre obiectivele prioritare ale guvernării

Creşterea nivelului investiţiilor americane în România şi continuarea evoluţiilor pozitive în relaţiile comerciale dintre cele două ţări sunt obiective prioritare ale guvernării, i-a transmis viceprim-ministrul Ana Birchall secretarului comerţului din SUA, Wilbur Ross.
Romania TV
21 iun. 2018, 07:16
Ana Birchall, în SUA: Creşterea nivelului investiţiilor americane în România, printre obiectivele prioritare ale guvernării

Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, a avut o întrevedere cu Wilbur Ross, miercuri, în contextul vizitei de lucru pe care o întreprinde în SUA, la Washington DC.

Pe agenda discuţiilor s-au aflat reiterarea interesului privind consolidarea Parteneriatului strategic România – SUA, îndeosebi pe dimensiunea economică, sprijinul SUA privind aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi Summitul Iniţiativei Celor Trei Mări, care va avea loc la Bucureşti, în septembrie.

În dialogul cu Wilbur Ross, Ana Birchall a transmis mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă, subliniind „angajamentul ferm al Guvernului României pentru asigurarea unui climat investiţional atractiv pentru companiile străine datorită stabilităţii economice şi prin măsurile incluse în programul de guvernare”, se arată în comunicat.

Totodată, cei doi demnitari au reconfirmat interesul comun pentru aprofundarea dimensiunii economice a Parteneriatului strategic, evidenţiind oportunităţile reprezentate de Summitul Select USA, Preşedinţia României a Consiliului UE şi Summitul Iniţiativei Celor Trei Mări.

Guvernul mai precizează că secretarul american al comerţului „a exprimat apreciere pentru nivelul de participare a României la evenimentul Select SUA, cu cea mai numeroasă delegaţie dintre statele europene şi una dintre primele cinci din lume, aspecte care reflectă angajamentul consecvent pentru întărirea legăturilor economice şi comerciale bilaterale”.

La rândul său, Ana Birchall a spus că Guvernul îşi doreşte dezvoltarea şi aprofundarea dimensiunii economice a Parteneriatului strategic dintre cele două ţări.

„Ne dorim dezvoltarea şi aprofundarea dimensiunii economice a Parteneriatului nostru strategic la nivelul excelent al cooperării existente în domeniul securităţii şi apărării. Creşterea nivelului investiţiilor americane în România şi continuarea evoluţiilor pozitive în relaţiile comerciale dintre ţările noastre rămân obiective prioritare ale guvernării”, a afirmat vicepremierul Birchall la întrevederea cu secretarul comerţului din SUA.

Potrivit Executivului, Summitul Select USA, care se desfăşoară la Washington, în perioada 20 – 22 iunie, este cel mai important eveniment dedicat investiţiilor organizat anual în SUA, la care România este prezentă cu o delegaţie guvernamentală condusă de Ana Birchall şi cu o delegaţie de reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Wilbur Ross este purtătorul principal de mesaj în domeniul mediului de afaceri în Administraţia Trump, asigurând antreprenorilor şi companiilor americane mijloacele de care au nevoie pentru crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea de noi oportunităţi de business. Are o experienţă de peste 55 de ani în domeniul investiţiilor bancare şi în managementul fondurilor de capital privat. Este absolvent al Universităţii Yale şi al Harvard Business School, se mai arată în comunicat.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Felul românesc de mâncare care i-a cucerit pe turiștii englezi: “Nu ne așteptam să ne placă așa de mult”
Capital.ro
Ungurii lovesc chiar în inima Transilvaniei. Ungaria acuză România
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Manelistul Jador, gest controversat la un concert. S-a filmat când dădea bani publicului. „Dacă îi muncea, nu îi mai arunca” VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Ghid pentru bucătărie. Cum să gătești o friptură suculentă în cuptor
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
Răspunsul lui David Popovici pentru Marcel e viral: 'Medalionur de AUR 😂
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fiica de la înec în Jupiter, a fost găsit mort de scafandri. Trupul a fost recuperat după 48 de ore de căutări
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Românii trebuie să depună în fiecare an acest document
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Jared Kushner Vizează Dezvoltarea Unei Stațiuni de Lux în Albania cu Fonduri Saudite
MediaFlux
RĂSTURNARE în TENTATIVA de ASASINAT a lui TRUMP! S-A AFLAT ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...