Ștefan Pistol a fost între judecătorii care l-au achitat, recent, pe fostul deputat PSD Sebastian Ghiță. În trecut, magistratul l-a achitat, în primă instanță, în trei dosare pe Gigi Becali. De asemenea, Pistol a judecat dosarul lui Ludovic Orban, făcând opinie separată, și susținând că liderul PNL trebuie condamnat cu suspendare. Pistol face parte și din completul care judecă dosarul în care acuzat este Gabriel Oprea, scrie hotnews.ro.
Constantin Epure a făcut parte din completul care a condamnat-o pe Elena Udrea în dosarul Gala Bute.
Judecătoarea Cristina Geanina Arghir este magistratul care l-a condamnat pe Mohammad Munaf, implicat în răpirea jurnaliştilor români la Bagdad, în timpul în care era magistrat la Curtea de Apel București. Arghir a făcut parte din completul care a decis, în faza de fond a dosarului „Valiza”, achitarea tuturor inculpaţilor, între care şi Gigi Becali. De asemenea, Arghir s-a pronunțat pentru achitarea lui Ludovic Orban.
Liviu Dragnea a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infracțiunea de fals intelectual. Decizia instanţei supreme nu este definitivă.