Camera Deputaţilor a adoptat în iunie proiectul de lege care prevede ca ziua de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, să fie declarată zi liberă, sărbătoare a creştinării poporului român.
„S-a spus că avem foarte multe zile libere în România. E adevărat. Cei din mediul de afaceri pot acorda o zi liberă, pe data de 30 noiembrie, iar în cazul în care nu va fi posibil se poate da zi liberă şi în altă zi, astfel încât să nu fie perturbate activităţile productive sau comerciale. Prin acest act normativ respectăm ceea ce trebuie respectat”, precizase deputatul PDL Petru Călian la dezbaterile generale asupra proiectului de lege, în luna iunie.
La sfârşitul lunii mai, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis Parlamentului o scrisoare în care solicita ca ziua de 30 de noiembrie să fie declarată printr-o iniţiativă legislativă sărbătoare legală nelucrătoare.