Pandurii Târgu Jiu a câştigat cu 2-0 în faţa Rapidului, în etapa a 7-a a Ligii I şi s-a distanţat la şase puncte de Steaua în fruntea Ligii I. Urmează în clasament Dinamo, FC Vaslui şi Astra, cu câte 11 puncte.
Elevii lui Petre Grigoraş au obţinut a şasea victorie în actualul sezon, dar giuleştenii au fost cel mai valoros adversar pe care l-au întâlnit pe teren propriu în actuala ediţie de campionat. Ei au deschis scorul încă din minutul 4, când Voiculeţ a marcat din pasa lui Ibeh. Rapidiştii nu au reuşit să dea o replică consistentă după primirea acestui gol, gorjenii s-au mulţumit cu scorul de pe tabelă, iar prima repriză s-a încheiat cu scorul de 1-0.
La 12 minute după pauză gazdele au mai marcat o dată, când Voiculeţ a pasat decisiv, iar Ibeh a ridicat scorul la 2-0. Acesta a fost scorul final, iar Pandurii a adunat 19 puncte, cu trei mai multe decât Steaua, care joacă duminică, acasă, cu Oţelul (ora 18.55).
Celelalte partide programate duminică sunt: Astra – Dinamo (ora 17.00), CFR Cluj – Petrolul (ora 20.50), Concordia Chiajna – U Cluj (ora 21.45) şi Viitorul Constanţa – FC Vaslui (ora 22.45).