Liviu Dragnea merge până la capăt. A afirmat că nu demisionează de la conducerea Camerei Deputaţilor

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat din nou, luni, că nu demisionează de la conducerea Camerei Deputaţilor, după ce colegii de partid i-au cerut să nu renunţe la funcţie.
Romania TV
25 iun. 2018, 15:16
Liviu Dragnea merge până la capăt. A afirmat că nu demisionează de la conducerea Camerei Deputaţilor

“Nu. S-a discutat, mi-au cerut toţi colegii (să nu demisionez – n.r.), cum am spus-o şi vineri”, a spus Liviu Dragnea, întrebat dacă va demisiona de la şefia Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea a anunţat vineri că rămâne în fruntea PSD, a Camerei Deputaţilor şi a Coaliţiei de guvernare şi că va merge ”până la capăt”, că social-democraţii au greşit că au avut o atitudine procedural corectă în Parlament, iar de acum vor fi ”mult mai fermi şi mai radicală” cu ceea ce vor să facă. Liviu Dragnea le-a cerut scuze ”miilor de români care stau în puşcărie pe un articol neconstituţional”. „Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonţu, nici Kovesi, nici Băsescu, nici Ponta, nici Oprea, nici alţii. Obiectivele la care m-am angajat şi pentru care mi-am asumat responsabilitatea rămân aceleaşi şi împreună cu colegii mei le vom duce la capăt”, a avertizat Dragnea, potrivit News.ro.

În fiecare seară au avut loc proteste cu mii de oameni atât în Piaţa Victoriei din Capitală, cât şi în alte oraşe din ţară, manifestanţii cerând demisia lui Liviu Dragnea.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi aerul condiționat în mașină ca să consumi mai puțin combustibil
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Rusia a făcut anunțul ferm! Ucraina nu mai are de ales
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri