Sfinţii apostoli Petru şi Pavel. Tradiţii şi superstiţii de SânPetru

Sfinţii apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi în fiecare an în data de 29 iunie. Această zi, denumită popular SânPetru de Vară, aduce cu sine o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.
Alina Costache
29 iun. 2018, 05:02
Sfinţii apostoli Petru şi Pavel. Tradiţii şi superstiţii de SânPetru

Potrivit datinilor populare româneşti, unele dintre ele pitoreşti şi chiar nostime, Sfinţii Petru şi Pavel stau în Lună: primul la dreapta, al doilea la stânga. Sfântul Petru este cel care are cheile de la poartă şi încăperile Raiului, fiind şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie şi căldură, posedă puterea de a arunca grindina peste pământ. Înainte de a o slobozi, el o fierbe trei zile la rând pentru a o mărunţi astfel încât să nu afecteze prea tare ogoarele muritorilor. Când tunetele se aud cumva înăbuşit ori se izvodeşte huruit mare în ceruri înainte de ploaie, se spune că Sfântul Petru a pus la fiert piatra pentru grindină. În multe povestiri şi snoave populare, SânPetru apare precum un om obişnuit: îmbracă straie ţărăneşti, lucrează pământul, creşte vite şi, desigur, pescuieşte.
Apar licuricii

Se zice că, atunci când SFÂNTUL PETRU plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici.

O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

Moşii de SÂNPETRU

În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi- sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de SÂNPETRU. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau.

Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de SÂNPETRU

De ziua Moşilor de SÂNPETRU sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă- tot în această zi oamenii au voie să lucreaze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vin, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe. Cică nu e îngăduit nici unei femei să mănânce mere până în această zi, fiindcă altfel îi supăra pe morţi. După sărbătoare însă, femeile tinere pot mânca mere, cele vârstnice fiind nevoite să mai aştepte până la Sfântul Ilie. În această zi se duc la biserica mere, zarzăre, coliva, colaci iar cine are – şi puţină miere în faguri.

Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Dacă tună şi fulgeră azi, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate. În lumea rurală, sărbătoarea este cunoscută sub numele de SÂNPETRU şi marchează vremea secerişului şi jumătatea verii agrare. Ziua de dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care, până în această zi, umblă libere prin lume şi îi pedepsesc pe cei care dorm pe afară. Un mod de protecţie împotriva acestor duhuri sunt usturoiul şi pelinul.

Fiind pus mai mare peste încăperile Raiului, SÂNPETRU împarte hrana animalelor sălbatice – şi mai ales lupilor, această zi fiind denumită şi „Sărbătoarea lupilor”, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin primejdioasă pentru oameni şi ogoare.

Se spune că, în ziua SFINŢIIlor PETRU ŞI PAVEL, privighetorile şi cucii nu mai cântă, iat despre cuci se spune că se transformă în şoimi în această zi, ei revenind la forma lor originala în ziua Bunei Vestiri. SÂNPETRU este cel mai cunoscut din calendarele populare româneşti, el neavând un număr fix de zile de post şi fiind vestit de către apariţia licuricilor şi tăcerea cucilor.

În tradiţia populară, SÂNPETRU apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. Se spune că, la marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene ) SÂNPETRU poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. SÂNPETRU este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii, şi cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular.

DailyBusiness
Bonul fiscal, în PERICOL. Proiectul de lege care scutește comercianții de această obligație
Spynews
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a rupt tăcerea despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! A spus totul despre testament
Fanatik.ro
Cele 3 zodii care vor avea 2 săptămâni de poveste. Le iese norocul în cale, veștile sunt foarte bune
Capital.ro
Certificat obligatoriu de la 1 decembrie. Anunț pentru românii cu mașini second-hand
Playtech.ro
Cine pe cine a sunat: Ciolacu a vorbit la telefon cu Trump și...
DailyBusiness
România are cea mai MARE inflație din Uniunea Europeană. Prețurile au luat-o RAZNA
Adevarul
„Corecția” barbară pe care un bărbat i-a aplicat-o soției: I-a tăiat părul cu toporul, a ras-o în cap şi a bătut-o crunt
wowbiz.ro
Vila lui Silviu Prigoană a fost scoasă la vânzare! Cum arată „palatul groazei”, așa cum îl numește Adriana Bahmuțeanu, la interior! Suma uriașă pe care o cer pe casa cu piscină și cinema
Spynews
Carmen Grebenișan a recunoscut că a fost înșelată de fostul soț, Alex Militaru. Motivul pentru care a încercat să își salveze căsnicia după infidelitate
Spynews
Elwira Petre le-a pregătit o surpriză de proporții fetițelor ei! Soția lui Mihai Petre le-a pregătit un cadou pe care l-a ținut în casă 16 ani: ”Mi s-a părut superbă” | FOTO
Evz.ro
Locul din România lăsat cu blestem. Cine îl vizitează are parte de minuni şi tămăduire
Ego.ro
Scandal monstru între femei, după moartea lui Prigoană! ”Sunteți macabră! O semidoctă!”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
kanald.ro
Prețurile au sărit în aer la Târgul de Crăciun din Craiova! Cât a ajuns să coste un gyros! Iată cât costă intrarea la Liftul lui Moș Crăciun
Cancan.ro
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din partea Adrianei Bahmuțeanu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
StirileBZI
Meteorologii Accuweather anunță ninsori viscolite! Pe ce dată se întâmplă
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
stirilekanald.ro
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate scoate din minte cuvintele fetei sale
substantial.ro
Donald Trump îl propune pe Dr. Mehmet Oz la conducerea Centers for Medicare & Medicaid Services
MediaFlux
Se dau bani ÎN PLUS pentru români, de sărbători!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Google a desemnat cele mai bune jocuri și aplicații din 2024, pe Android