În curând se împlinesc doi ani de când Sabin Şerban, fiul ofiţerului SRI din Iaşi, a fost găsit mort în casă cu un cuţit înfipt în spate. Poliţiştii au avut două ipoteze: cea a crimei şi cea a sinuciderii.
Sute de persoane au fost audiate, s-au folosit cele mai noi tehnici de cercetare, iar experţi americani au fost implicaţi în anchetă. Poliţiţştii merg pe varianta sinuciderii, însă familia a respins din start această ipoteză. Tatăl băiatului a contestat probele ridicate de poliţişti.
Cu tote acestea, potrivit unor surse din anchetă ar fi vorba despre sinucidere. Sabin şi-ar fi cumpărat singur cuţitul de la un centru comercial din Iaşi, l-a înfipt în tocul uşii, apoi s-a sinucis