Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Capitalei.
Potrivit Poliţiei Capitalei, din probele administrate până în prezent, a rezultat că în perioada 2009 – 2012, reprezentanţii a două societăţi comerciale având ca obiect de activitate „prestări servicii de protecţie şi pază” au înregistrat în evidenţa contabilă a acestor firme şi au declarat organelor fiscale achiziţii de bunuri şi servicii ce nu reflectă operaţiuni reale de la un număr de şase societăţi comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi cauzând bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 8.000.000 lei.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.