Tarcea: Posturile judecătoarelor Bîrsan şi Corbu nu au fost scoase la concurs după trimiterea lor în judecată

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, a declarat, vineri, că posturile judecătoarelor Gabriela Bîrsan şi Corina Corbu, achitate definitiv în primăvara acestui an, nu au fost scoase la concurs după trimiterea lor în judecată, aşa cum eronat ar fi apărut în spaţiul public. Totodată, Cristina Tarcea a precizat că drepturile financiare cuvenite pentru perioada în care cele două judecătoare au fost suspendate din funcţie le vor fi plătite acestora după efectuarea rectificării bugetare, potrivit Agerpres.
Romania TV
29 iun. 2018, 12:24
Tarcea: Posturile judecătoarelor Bîrsan şi Corbu nu au fost scoase la concurs după trimiterea lor în judecată

„Potrivit legii – este vorba de Statutul Magistraţilor, în momentul în care judecătorii sunt trimişi în judecată, ei sunt suspendaţi din funcţie, ceea ce înseamnă că postul lor este blocat. Există în schimb o dispoziţie în Legea nr. 317, care reglementează organizarea şi funcţionarea CSM, mă refer la articolul 134, indice 1, care reglementează Fondul de rezervă. Deci, în situaţia în care sunt posturi blocate la o anumită instanţă, pentru ‘n’ motive – ocuparea unei funcţii de demnitate publică, trimiterea în judecată, se poate apela la Fondul de rezervă, pentru a nu bloca activitatea instanţei respective”, a explicat Cristina Tarcea.

Preşedintele ICCJ a menţionat că Secţia de la care proveneau cele două judecătoare avea un număr redus de judecători.

„E vorba de 2016, când toate posturile blocate, de la toate secţiile Înaltei Curţi, au fost transferate la Secţia de contencios administrativ şi s-a solicitat CSM-ului alocarea din Fondul de rezervă a posturilor pentru buna funcţionare a Secţiei. Deci, posturile celor două doamne judecător nu au fost scoase la concurs. La concurs au fost scoase posturile alocate din Fondul de rezervă”, a susţinut Tarcea.

Ea a mai spus că, imediat după pronunţarea soluţiei definitive de achitare a celor două judecătoare, în data de 3 mai, ambele au fost încadrate, una dintre acestea chiar intrând în aceeaşi zi şi în şedinţa de judecată.

„Ambele doamne judecătoare şi-au încasat indemnizaţia de judecător pe luna mai. În limita cheltuielilor de personal, (…), am avut bani să le achităm salariul şi pe aprilie. Urmează ca, în urma rectificării bugetare, (…) vom avea grijă să solicităm şi suma care li se cuvine”, a mai spus Cristina Tarcea.

Ea a menţionat că, la solicitarea uneia dintre cele două judecătoare, care nu doreşte să devină publică această informaţie, nu poate menţiona despre ce suma totală este vorba.

În iulie 2014, judecătoarele Gabriela Bârsan şi Corina Corbu au fost suspendate din funcţie de CSM. Ele au fost achitate definitiv în mai 2018.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să știe toți românii care stau la curte, vești de ultimă oră. Nu vor mai avea voie să dea fructe și legume
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
România, pe podium la Campionatul Mondial de Stand Up Paddling
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy