Rechizitoriul Dosarului Belina: Sevil Shhaideh şi Ionela Stoian au ignorat avizele ministerelor care nu aprobau transferul insulei

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA care au instrumentat Dosarul Belina, se arată că Sevil Shhaideh, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), şi Ionela Stoian, director în cadrul aceluiaşi minister, nu au respectat cele dispuse de premier cu privire la HG 943/2013, scrie Agerpres.
Romania TV
01 iul. 2018, 07:56
Rechizitoriul Dosarului Belina: Sevil Shhaideh şi Ionela Stoian au ignorat avizele ministerelor care nu aprobau transferul insulei

În Dosarul Belina, nume dat anchetei privind trecerea ilegală din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, a Insulei Belina şi a Braţului Pavel iar apoi, după doar câteva zile, închirierea acestora, tot ilegal, unei firme private, Sevil Shhaideh a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave. Pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni a fost deferită justiţiei şi Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor.

SEVIL SHHAIDEH, trimisă în judecată în dosarul Belina

„Inculpatele (…) nu au respectat cele dispuse de premierul României (…): ‘Aprobat. Trebuie să includă toate observaţiile’ şi prin eludarea observaţiei: ‘ca Ministerul Justiţiei să se pronunţe asupra legalităţii transmiterii bunurilor imobile prin HG şi nu printr-un act normativ de acelaşi nivel cu cel prin care s-a stabilit administratorul, respectiv act cu putere de lege’, au contribuit la adoptarea HG 943/2013, deşi transferul imobilelor nu trebuia să se efectueze printr-un HG, aşa cum arată art. 860 C Civ.: ‘Bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului (…) potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii organice'”, se precizează în rechizitoriu.

DNA adaugă și că cele două inculpate au ignorat şi observaţiile primite de la Ministerul Justiţiei (MJ) şi Ministerul Finanţelor Publice (MFP), care, de altfel, au avizat negativ actul normativ.

“Faţă de modul cum s-au derulat lucrurile, rezultă că inculpata Sevil Shhaideh şi inculpata Ionela Stoian au insistat ca forma de proiect de HG finală să fie cât mai aproape de a servi, sub aparenţa legalităţii, interesele viitorilor beneficiari ai folosinţei imobilelor Braţul Pavel şi Insula Belina, încât, în ciuda observaţiilor pertinente ale MFP şi MJ, intenţia acestora într-un final s-a materializat, servind scopului propus. (…) Astfel, cu privire la forma actului normativ, observaţiile ministerelor au vizat în principal două aspecte: schimbarea administratorului ANAR nu poate fi făcută decât printr-un act normativ de acelaşi nivel cu Legea 107/1996 prin care s-a stabilit administratorul, respectiv act normativ cu putere de lege; cele două bunuri imobile sunt bazine hidrografice, fapt ce rezultă şi din codul de clasificaţie, astfel încât regimul juridic al proprietăţii bunurilor în cauză este reglementat în mod expres prin Constituţia României şi Legea 213/1998, acestea făcând astfel obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului”, se arată în rechizitoriul întocmit de DNA.

Procurorii consideră că în acest caz a fost vorba şi de o derogare de la prevederile Codului civil, conform cărora transferul dreptului de proprietate nu se putea face prin hotărâre de guvern.

“Semnalările repetate venite din partea Ministerului Finanţelor Publice sub acest aspect au fost ignorate de către inculpate. (…) Mai mult, apreciem că prin modul în care au înţeles să facă aplicarea normelor privind tehnica legislativă, practic inculpata Sevil Shhaideh şi inculpata Ionela Stoian au scos din sfera controlului MJ, care trebuia să îşi dea ultimul avizul, formele de proiect de HG şi Nota de fundamentare”, se mai menţionează în rechizitoriul DNA 

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman, acuzat de complicitate şi participaţie improprie la abuz în serviciu; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, acuzată de fals intelectual, dar şi Rodica Guşă, asistent registrator la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, pentru fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale).

Din anchetă a reieșit că, în urma faptelor săvârşite de Sevil Shhaideh, Adrian Gâdea şi Ionela Stoian, a fost cauzat statului român un prejudiciu de 3.237.800 de lei, reprezentând valoarea totală a celor două bunuri imobile ieşite din patrimoniul său, la care se adaugă 248.126,334 lei reprezentând echivalentul a 50% din suma provenită din cele trei contracte de închiriere, care trebuia încasată de bugetul de stat în perioada 16 ianuarie 2014 – 23 aprilie 2018.

Procurorii au mai identificat un prejudiciu produs Administraţiei Naţionale ”Apele Române” în valoare de 248.126,334 lei, echivalent cu 50% din suma provenită din cele trei contracte de închiriere care trebuia încasată de această instituţie în calitate de titular al dreptului de administrare a imobilelor.v

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Doliu național de șapte zile. Un mare politician s-a stins: A salvat economia de la o criză severă
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Misterul fotografiei cu alimentara ceaușistă cu rafturile pline. Trucul la care au apelat nostalgicii „epocii de aur” ca să inducă în eroare
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Crăciun. Ciorbă acră cu piept de curcan. Leac pentru organism, după mesele copioase de sărbători
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
StirileBZI
Cea mai dură lovitură pentru seniori! Pensiile nu mai cresc în ianuarie 2025!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Utilizarea roboților de bucătărie și a aspiratoarelor robot poate reduce semnificativ costurile gospodăriei
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă