FORMULA 1 Mercedes a monopolizat prima linie a grilei de start și era principala favorită la victorie după un update aerodinamic semnificativ, însă ambii piloți ai echipei germane au fost nevoiți să abandoneze din motive tehnice.
FORMULA 1 Valtteri Bottas nu a profitat de pole position-ul obținut sâmbătă, întrucât Lewis Hamilton și Kimi Raikkonen au reușit să-l depășească la start pe pilotul finlandez. Nici Sebastian Vettel nu a avut un start excelent, iar Romain Grosjean a profitat de oportunitate pentru a-l depăși pe german, însă pilotul Ferrari a reușit în scurt timp să revină pe locul al șaselea.
FORMULA 1 Bottas a rezistat pe locul doi doar 14 tururi, întrucât a fost nevoit să abandoneze în urma unei pierderi de presiune hidraulică, iar comisarii de cursă au introdus pentru scurt timp regula Safety Car-ului Virtual. Abandonul lui Bottas a bulversat completat strategia lui Hamilton, care planificase o intrare mai târzie la boxe. Piloții Ferrari și Red Bull au profitat in corpore de oportunitatea Safety Car-ului Virtual pentru a intra la boxe pentru înlocuirea cauciucurilor ultrasoft cu cele soft, în timp ce Hamilton, care a luat startul pe supersoft, a rămas pe circuit.
FORMULA 1 Hamilton și-a schimbat din mers strategia și a intrat la boxe în turul 26, însă a revenit doar pe poziția a patra, în spatele lui Verstappen, Ricciardo și Raikkonen și chiar în fața lui Vettel. Cu numai 7 tururi înainte de final a venit rândul lui Hamilton să abandoneze cu defecțiuni tehnice.
FORMULA 1 Verstappen a obținut prima sa victorie din sezonul 2018 și a fost acompaniat pe podiumul de premiere de Raikkonen și Vettel. În ciuda unor speculații de moment, Ferrari nu a aplicat ordine de echipă, însă chiar și așa pilotul german a revenit pe prima poziție în clasamentul general, cu un avans fragil de un singur punct în fața lui Hamilton.
Clasament MP al Austriei
1 | Max Verstappen | 1:21:56.024 | 25 |
2 | Kimi Räikkönen | +1.504s | 18 |
3 | Sebastian Vettel | +3.181s | 15 |
4 | Romain Grosjean | +1 tur | 12 |
5 | Kevin Magnussen | +1 tur | 10 |
6 | Esteban Ocon | +1 tur | 8 |
7 | Sergio Perez | +1 tur | 6 |
8 | Fernando Alonso | +1 tur | 4 |
9 | Charles Leclerc | +1 tur | 2 |
10 | Marcus Ericsson | +1 tur | 1 |
11 | Pierre Gasly | +1 tur | 0 |
12 | Carlos Sainz | +1 tur | 0 |
13 | Lance Stroll | +2 tururi | 0 |
14 | Sergey Sirotkin | +2 tururi | 0 |
15 | Stoffel Vandoorne | abandon | 0 |
NC | Lewis Hamilton | abandon | 0 |
NC | Brendon Hartley | abandon | 0 |
NC | Daniel Ricciardo | abandon | 0 |
NC | Valtteri Bottas | abandon | 0 |
NC | Nico Hulkenberg | abandon | 0 |
Clasament general PILOŢI
1 | Sebastian Vettel | GER | Ferrari | 146 |
2 | Lewis Hamilton | GBR | Mercedes | 145 |
3 | Kimi Räikkönen | FIN | Ferrari | 101 |
4 | Daniel Ricciardo | AUS | Red Bull | 96 |
5 | Max Verstappen | NED | Red Bull | 93 |
6 | Valtteri Bottas | FIN | Mercedes | 92 |
7 | Kevin Magnussen | DEN | Haas Ferrari | 37 |
8 | Fernando Alonso | ESP | McLaren Renault | 36 |
9 | Nico Hulkenberg | GER | Renault | 34 |
10 | Carlos Sainz | ESP | Renault | 28 |
11 | Sergio Perez | MEX | Force India Mercedes | 23 |
12 | Esteban Ocon | FRA | Force India Mercedes | 19 |
13 | Pierre Gasly | FRA | Toro Rosso Honda | 18 |
14 | Charles Leclerc | MON | Sauber Ferrari | 13 |
15 | Romain Grosjean | FRA | Haas Ferrari | 12 |
16 | Stoffel Vandoorne | BEL | McLaren Renault | 8 |
17 | Lance Stroll | CAN | Williams Mercedes | 4 |
18 | Marcus Ericsson | SWE | Sauber Ferrari | 3 |
19 | Brendon Hartley | NZL | Toro Rosso Honda | 1 |
20 | Sergey Sirotkin | RUS | Williams Mercedes | 0 |
Clasament general CONSTRUCTORI
1 | Ferrari | 247 |
2 | Mercedes | 237 |
3 | Red Bull | 189 |
4 | Renault | 62 |
5 | Haas Ferrari | 49 |
6 | McLaren Renault | 44 |
7 | Force India Mercedes | 42 |
8 | Toro Rosso Honda | 19 |
9 | Sauber Ferrari | 16 |
10 | Williams Mercedes | 4 |