Şapte persoane arestate preventiv, într-un dosar de trafic de migranţi

Şapte persoane au fost arestate preventiv, iar o alta a fost plasată sub control judiciar într-un dosar de trafic de migranţi şi constituire de grup infracţional organizat, instrumentat de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, sub coordonarea procurorilor Biroului Teritorial Suceava al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia Română.
Iulian Tudor
02 iul. 2018, 12:04
Şapte persoane arestate preventiv, într-un dosar de trafic de migranţi

Potrivit sursei citate, măsurile preventive au avut loc în urma a opt percheziţii, trei în Suceava şi cinci în Botoşani, care au avut loc, vineri, la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de migranţi.

„Din investigaţii a rezultat că, în perioada mai – iunie a.c., mai mulţi cetăţeni români şi ucraineni ar fi constituit un grup infracţional organizat şi ar fi comis infracţiuni de trafic de migranţi, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale. Activităţile infracţionale ar fi avut loc peste frontiera de stat şi în zona localităţii Racovăţ, judeţul Botoşani. În fapt, grupul infracţional organizat ar fi introdus, pe teritoriul României, patru grupuri de migranţi, din care făceau parte 16 persoane, patru dintre ele fiind depistate pe teritoriul Ucrainei”, se precizează în comunicatul Poliţiei Române.

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate patru autoturisme, un pistol, un binoclu, telefoane mobile, cartele SIM, un laptop, bani şi mai multe înscrisuri.

La una dintre locuinţele vizate de percheziţii, au fost identificaţi şase migranţi, aceştia fiind preluaţi de către reprezentanţii Biroului pentru Imigrări Suceava.

Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor de la transporturi şi a luptătorilor pentru Acţiuni Speciale din Suceava, al poliţiştilor de combatere a criminalităţii organizate şi al celor de la transporturi din Botoşani. De asemenea, în activităţi au fost angrenaţi şi poliţişti de frontieră din Siret, Suceava şi Botoşani şi reprezentanţi ai Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi din Inspectoratul General de Imigrări, precum şi jandarmi din Botoşani.

Spynews
Momente de groază în Satu Mare! A fost descoperită o bombă neexplodată într-o zonă foarte circulată | FOTO
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Interzis și ilegal în România. Guvernul a dat ordin joi, 18 iulie: Instituim noua infracțiune
Playtech.ro
Loredana, apariție de INFARCT! Costumul de baie CRĂPAT i-a arătat toate formele
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Star Matinal. Cum se simte Mihai Leu, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. A ajuns la spital de trei ori în prima parte a anului
Spynews
Marina, femeia găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, a luptat pentru viață până în ultima secundă. Detalii tulburătoare despre crima din Brăila
Evz.ro
Spotify, schimbare radicală. Cum vor primi utilizatorii funcțiile introduse
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cum arăta Iustina Loghin de la Insula Iubirii, înainte de operațiile estetice făcute cadou de Cornel 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Bani pentru 2,5 milioane de români. Se plătesc 250 LEI în august. Ordin la Guvern
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Franța va instrui 2100 de soldați ucraineni în taberele de antrenament din Champagne
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'