UPDATE: Teodora Popa, fiica lui Valentin Popa, actualul ministru al Educației, a susținut și ea examenul de Bacalaureat, la română, matematică și chimie. La Limba şi literatura română, Teodora Popa a obţinut nota finală 8.85, la Matematică a obținut nota 9.55, iar la proba scrisă de Chimie a obţinut 9.4, rezultatul final obţinut de fiica ministrului Educaţiei, Valentin Popa, fiind 9.26.
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2018. Primele rezultate au fost afişate în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro.
Potrivit rezultatelor de la bacalureat 2018 afişate pe edu.ro, media generală 10 la examenul de bacalaureat a fost obţinută de 104 absolvenţi.
În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12,00 – 16,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
• susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
• susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea;
• obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.
Conform datelor furnizate de edu.ro, la această sesiune de vară a examenului de Bacalaureat 2018 s-au înscris 136.871 de absolvenți de liceu. Dintre aceștia, 118.856 de candidaţi sunt din promoţia curentă, respectiv 18.015 – din promoţiile anterioare.
Ca în fiecare an de la schimbarea metodologiei, la Bac 2018 au fost variante diferite de subiecte pentru elevii de la profil uman (filologie, științe sociale) și pentru cei de la real (științe ale naturii, matematică-informatică).
Au fost trei subiecte de rezolvat pe foaia de examen. Fiecare sunt notate cu câte 30 de puncte. Din oficiu se vor acorda 10 puncte.
REZULTATE BACALAUREAT 2018. Subiecte din Eminescu, Arghezi, Barbu sau Blaga – la proba scrisă de Limba şi literatura română
Absolvenţii liceelor cu profil real au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularităţi ale unui text poetic studiat, aparţinând lui Mihai Eminescu sau lui Tudor Arghezi, iar cei de la liceele cu profil uman – tot un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularităţi ale unui text poetic aparţinând lui Ion Barbu sau lui Lucian Blaga.
La primele două subiecte, absolvenţii de liceu, atât de la uman cât şi de la real, au avut de rezolvat cerinţe pe baza textelor “Note de călătorie” de Anton Holban şi “Ultima oră” de Mihail Sebastian.
Ca în fiecare an de la schimbarea metodologiei, la Bac 2018 au fost variante diferite de subiecte pentru elevii de la profil uman (filologie, științe sociale) și pentru cei de la real (științe ale naturii, matematică-informatică).
Au fost trei subiecte de rezolvat pe foaia de examen. Fiecare sunt notate cu câte 30 de puncte. Din oficiu se vor acorda 10 puncte.
REZULTATE BACALAUREAT 2018. Subiecte din Eminescu, Arghezi, Barbu sau Blaga – la proba scrisă de Limba şi literatura română
Absolvenţii liceelor cu profil real au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularităţi ale unui text poetic studiat, aparţinând lui Mihai Eminescu sau lui Tudor Arghezi, iar cei de la liceele cu profil uman – tot un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularităţi ale unui text poetic aparţinând lui Ion Barbu sau lui Lucian Blaga.
La primele două subiecte, absolvenţii de liceu, atât de la uman cât şi de la real, au avut de rezolvat cerinţe pe baza textelor “Note de călătorie” de Anton Holban şi “Ultima oră” de Mihail Sebastian.
În urma simulării probelor scrise de la simularea examenului de bacalaureat 2018, ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea, respectiv de 6 şi peste 6, a fost de 39,55%, adică 43.800 de elevi din 110.752 de elevi prezenţi, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
„În urma simulării probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale în perioada 19-22 martie 2018, situaţia statistică generată de rezultatele înregistrate relevă că ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 39,55% (43.800 de elevi din 110.752 de elevi prezenţi). Rezultatul este superior celui înregistrat anul trecut (38,23%). Datele prezentate în acest comunicat nu sunt finale, centralizarea lor fiind realizată în proporţie de 99,9%”, s-a arătat într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale, remis vineri seară MEDIAFAX.
Pe probe, situaţia cumulată a notelor mai mari sau egale cu 5 a fost următoarea:
67,7% în 2018 la proba E) a) – Limba şi literatura română (59,4% în 2017)
75,8% în 2018 la proba E) b) – Limba şi literatura maternă (74,1% în 2017)
48,8% în 2018 la proba obligatorie a profilului E) c) – Matematică sau Istorie (real / uman) (52,1% în 2017)
La proba la alegere a profilului E) d), susţinută doar de elevii claselor a XII-a (Geografie, Biologie, Fizică, Logică, Economie, Chimie, Psihologie, Filosofie, Sociologie sau Informatică), rata notelor peste 5 a fost de 81% (superioară cu 21 de procente faţă de anul trecut – 60,4%).
În 6 judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a depăşit 45%: Hunedoara (45,3%), Brăila (46,1), Alba (47,3%), Galaţi (48,7%), Cluj (49,8%) şi Iaşi (50,2%).
Procente reduse de promovare la simularea examenului de BAC 2018 s-au înregistrat în judeţele Călăraşi (25,6%), Giurgiu (25,2%) şi Ilfov (22%).
REZULTATE BACALAUREAT 2017, REZULTATE EDU.RO. Rezultatele la examenul de bacalaureat au fost publicate, miercuri la prânz, la avizierele liceelor şi pe site-ul Ministerului Educaţiei, iar potrivit acestora 97 de absolvenţi au obţinut media 10, la nivel naţional. Rata de promovare la bacalaureat este de 71,4 la sută înainte de rezolvarea contestaţiilor, potrivit datelor transmise de Ministerul Educaţiei. Anul trecut, înainte de rezolvarea contestaţiilor, rata de promovare a acestui examen a fost de 66,7 la sută.
Un număr de 97 de absolvenţi au obţinut media 10 la bacalaureat, la nivel naţional.
Anul trecut, înainte de contestaţii au existat 56 de medii de 10 la prima sesiune a examenului de bacalaureat, iar rata de promovare a fost de 66,7 la sută înainte de depunerea contestaţiilor şi de 68,1 la sută, după soluţionarea acestora.
Peste 120.000 de candidaţi (96%) din cei 125.000, care s-au înscris la proba obligatorie de profil a bacalaureatului, au participat, joi, la examinare, 38 de absolvenţi de liceu fiind eliminaţi pentru fraudă.
REZULTATE BACALAUREAT 2017. Sibiu, Bacău, Iaşi şi Cluj sunt judeţele cu cea mai mare rată de promovare la bacalaureat, respectiv peste 83 la sută. În Bucureşti, au promovat examenul 74,09% dintre candidaţi. Un număr de 97 de absolvenţi au obţinut media 10 la bacalaureat, la nivel naţional.
„Sunt sub zece licee cu zero promovabilitate. Acestea vor intra în lichidare la forma învăţământ liceal, urmând să continue ca şcoli generale. Este vorba despre unităţi care funcţionau cu şcoală generală şi liceu în acelaşi loc”, a spus ministrul Educaţiei, în conferinţa de presă în care a anunţat rezultatele acestei sesiuni a bacalaureatului.
În 13 ani, un milion de tineri nu au promovat Bacalaureatul, iar Ministerul Educaţiei caută soluţii pentru a-i ajuta sa finalizeze studiile. „Este un fel de a doua şansă pentru aceşti tineri”, a afirmat Pop.
Rata de promovare la bacalaureat este de 71,4 la sută înainte de rezolvarea contestaţiilor, potrivit datelor transmise de Ministerul Educaţiei. Anul trecut, înainte de rezolvarea contestaţiilor, rata de promovare a acestui examen a fost de 66,7 la sută.
La această sesiune a bacalaureatului s-au înscris 135.513 de elevi şi au fost prezenţi 128.503. Dintre aceştia, 91.754, adică 71,4 la sută, au promovat examenul.
Sibiu, Bacău, Iaşi şi Cluj sunt judeţele cu cea mai mare rată de promovare la bacalaureat, respectiv peste 83 la sută. În Bucureşti, au promovat examenul 74,09% dintre candidaţi. Un număr de 97 de absolvenţi au obţinut media 10 la bacalaureat, la nivel naţional.
La acest examen au fost eliminaţi 179 de candidaţi, 100 fiind din promoţia curentă.
Rezultatele la examenul de bacalaureat au fost publicate după ora 12.00 pe site-ul http://bacalaureat.edu.ro, iar între orele 16.00 şi 20.00 candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţii la centrele de examen unde au susţinut probele. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 10 iulie.
Anul trecut, înainte de contestaţii au existat 56 de medii de 10 la prima sesiune a examenului de bacalaureat, iar rata de promovare a fost de 66,7 la sută înainte de depunerea contestaţiilor şi de 68,1 la sută, după soluţionarea acestora.
REZULTATE PE ŢARĂ, 71,4%, 97 DE MEDII DE 10, dintre care nouă au fost luate în Bucureşti.
REZULTATE BACALAUREAT 2017 Bucureşti 74,09 %
REZULTATE BACALAUREAT 2017 Giurgiu 50,76 %
Anul trecut, rata de promovabilitate la Bacalaureat a fost de 68,1% după rezolvarea contestaţiilor, fiind cea mai mare din ultimii şase ani.
Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Educaţiei, promovabilitatea pe tara este mai mare faţă de anul trecut.
Printre judetele cu cea mai mare promovabilitate: Sibiu, Cluj şi Bacău.
REZULTATE BACALAUREAT 2017 EDU.RO. Notele primite de elevi la examenul de Bacalaureat
Potrivit Ministerului Educaţiei, în Prahova, în trei licee niciun elev care a susţinut examenul de Bacalaureat nu a fost declarat admis.
La Liceul Tehnologic din Ceraşu, din cei patru elevi care au dat probele niciunul nu a promovat.
La Liceul Tehnologic din Sângeru un singur elev a susţinut examenul, dar nu a reuşit să-l şi promoveze. Aceasta a fost declarat respins după ce a luat 4.25 la Limba şi Literatura Română, 1.75 la Matematică şi 2.8 la Biologie vegetală şi animală.
La Liceul Tehnologic din Bălţeşti cei patru elevi înscrişi şi care au dat probele de Bacalaureat au fost declaraţi respinşi.
La polul opus este Colegiul Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza, unde a fost înregistrată o promovabilitate de 100 la sută, urmat de Colegiul ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina, cu 99.44 la sută.
La nivel judeţean, rata de promovabilitate la Bacalaureat, înainte de contestaţii, este de 76,58 la sută.
În Prahova, doar doi elevi au obţinut media finală 10.
Trei licee din Olt au promovabilitate zero la Bacalaureat
Niciun absolvent de clasa a 12-a nu a reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat la trei licee din judeţul Olt. Pe de altă parte, rata de promovabilitate a Bacalaureatului, înainte de contestaţii, a crescut în acest an cu peste 3 la sută faţă de anul trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liceele din Olt cu promovabilitate zero la Bacalaureat sunt Liceul Tehnologic Crîmpoia, Liceul Tehnologic Izvoarele şi Liceul Tehnologic Drăgăneşti-Olt.
63,11% dintre absolvenţii clasei a XII-a din judeţul Olt au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat, doi dintre aceştia reuşit să ia media zece.
Cele mai bune rezultate au fost obţinute de elevii Colegiului Naţional ”Radu Greceanu” Slatina, cei ai Liceului Teoretic ”Mihai Viteazul” Caracal şi cei ai Colegiului Naţional ”Ion Minulescu”, rata de promovabilitate la aceste unităţi de învăţământ depăşind 90 la sută.
Pe poziţia a patra a acestui top se situează Liceul Tehnologic ”Iancu Jianu”, unde 13 dintre cei 16 elevi care au susţinut Bacalaureatul au reuşit să promoveze examenul.
Anul trecut, rata de promovabilitate a examenului de Bacalaureat, înainte de contestaţii, era de 59,75 la sută, fiind aşadar înregistrată o creştere de 3,36 la sută.
Media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală, a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6.