Tragedie. Peste 2.200 de copii au fost ucişi, reacţia ONU şi UNICEF:”Ţara aflată deja pe marginea prăpastiei, spre adâncurile abisului”

ONU a denunţat marţi impactul devastator al conflictului ce durează de trei ani în Yemen asupra copiilor. Nu mai puţin de 2. 200 dintre ei au fost ucişi şi mulţi alţii suferă de foame, sunt forţaţi să lupte sau să moară de boli care ar putea fi prevenite. 
Filip Stan
03 iul. 2018, 19:32
Tragedie. Peste 2.200 de copii au fost ucişi, reacţia ONU şi UNICEF:

„Conflictul care continuă în Yemen a împins ţara aflată deja pe marginea prăpastiei spre adâncurile abisului”, a avertizat Henrietta Fore, director executiv al Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

Fore, care tocmai s-a întors dintr-o vizită din această ţară afectată de război, a declarat că a văzut „ceea ce a putut face copiilor cei trei ani de război intens, după decenii de subdezvoltare şi indiferenţă cronică din partea restului lumii”.

Aproape 10.000 de persoane şi-au pierdut viaţa de la declanşarea conflictului în 2015 între coaliţia militară condusă de Arabia Saudită şi rebelii houthis susţinuţi de Iran, după răsturnarea guvernului yemenit recunoscut de către comunitatea internaţională, informează Agerpres.

Cel puţin 2.200 de copii au fost ucişi şi alţi 3.400 au fost răniţi în lupte, potrivit UNICEF. „Acestea sunt doar cifrele pe care le-am putut verifica. Numărul real ar putea fi mult mai mare”, a subliniat directorul executiv al Fondului, adăugând că nu există „nicio justificare pentru acest carnagiu”.

Şefa UNICEF a evocat de asemenea în faţa presei că milioane de copii nu mai sunt şcolarizaţi în Yemen şi că mulţi dintre ei au fost constrânşi să pună mâna pe arme. Alţii suferă de foame şi mor de boli care ar putea fi prevenite, precum holera, a mai spus ea, potrivit Agerpres.

Copiii reprezintă jumătate din aproximativ cei 22 de milioane de locuitori ai Yemenului care se bazează pe ajutoare umanitare pentru a supravieţui. „Nevoile sunt uriaşe”, a afirmat Henrietta Fore.

Pentru a preveni prăbuşirea totală a ţării, UNICEF şi Banca Mondială au furnizat pentru circa 9 milioane de persoane mici sume de bani pentru ca ele să poată să cumpere lucruri de primă necesitate, cum ar fi hrană şi medicamente.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul de conducere se obține mai ușor. Anunț oficial în România azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Anunț pentru toți românii abonați la PPC, fostă ENEL. Decizia companiei de energie electrică a fost luată la nivel național
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster