O nuntă de amploarea celei desfăşurate sâmbătă seara, la Palatul Snagov, a avut parte de mai multe momente culminante, unul dintre ele fiind cel în care Elena Băsescu a aruncat buchetel miresei. În tradiţia populară, se spune că fata care va prinde buchetul aruncat peste capul miresei va fi următoarea care se va mărita. Asta pentru că buchetul miresei devine un simbol al nunţii şi asigură astfel continuitatea cununiei.
Agenţia de Presă Mondenă a descoperit-o pe cea care a prins buchetul. Ea este Mihaela Şerban (38 de ani), fost model, actualmente cadru pedagogic, cea care a organizat în ultimii zece ani o serie de eveniemente mondene. Mihaela Şerban a lansat, de asemenea, pe piaţă, alături de Andreea Vaas, fosta consilieră a lui Emil Boc, cartea „Forţa politică a femeilor„.