Consiliul Superior al Magistraturii a admis miercuri cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar formulată de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România „faţă de atacurile reprezentanţilor puterii legislative şi ai puterii executive materializate în discursurile unor lideri politici din 9 şi 10 iunie”, au precizat pentru AGERPRES surse din CSM.
Potrivit surselor citate, decizia a fost luată cu 15 voturi „pentru”. CSM a luat în dezbatere, miercuri, o cerere de apărare a independenţei sistemului judiciar, a cărei discutare a fost amânată pe 14 iunie.
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a trimis la CSM, în luna iunie, o cerere de apărare a independenţei sistemului judiciar „faţă de atacurile recente ale reprezentanţilor de seamă ai puterii legislative şi ai puterii executive, materializate în discursurile unor lideri politici din data de 9 iunie, respectiv data de 10 iunie”.
Conform FJR, este necesară intervenţia „neîntârziată” a CSM, în calitate de garant al independenţei justiţiei, pentru „a stopa atacurile fără precedent la adresa judecătorilor şi procurorilor”.
De asemenea, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Magistraţilor din România au făcut un apel „tuturor persoanelor interesate” să conştientizeze că problemele din Justiţie se rezolvă instituţional, prin proceduri legale, nu în stradă.