Avertisment de la ANAT! Turiştii vor fi despăgubiţi integral numai în cazul în care cumpără cazarea şi transportul la pachet

Turiştii nu vor putea fi despăgubiţi integral dacă aleg doar serviciile de cazare şi masă, fără transport sau un alt serviciu asociat, a declarat, joi, Dragoş Anastasiu, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-o conferinţă de presă.
Romania TV
05 iul. 2018, 10:47
Avertisment de la ANAT! Turiştii vor fi despăgubiţi integral numai în cazul în care cumpără cazarea şi transportul la pachet

El a arătat că, în perioada următoare, trebuie preluată în legislaţia naţională o directivă europeană care prevede asigurarea integrală a pachetelor turistice şi serviciilor asociate şi returnarea întregii sume de bani către clienţi, în cazul unei insolvenţe a agenţiei de turism.

Totuşi, această directivă nu poate fi aplicată deocamdată, din lipsa unor mecanisme, a explicat oficialul ANAT.

„Suma de rambursat pentru turişti, în cazul unei insolvenţe, era limitată până acum la 40.000 de euro, adică 50.000 de dolari. Suma care va trebui returnată de acum încolo nu mai are plafon. Deci dacă un agent, până acum, încasa o jumătate de milion de euro şi intra în faliment fără să ofere serviciile, din jumătate de milion se luau 50.000 de dolari şi se împărţeau proporţional la fiecare. Acum, potrivit directivei, toţi banii trebuie daţi înapoi. Ceea ce ne dorim şi noi, de ani de zile”, a afirmat Anastasiu.

El a mai spus că ANAT a propus încă din 2016 majorarea treptată a plafonului de 50.000 de dolari, pentru ca atât piaţa turistică, cât şi cea de asigurări să se adapteze şi să nu fie brusc distorsionată prin trecerea de la „aproape nimic” la „aproape infinit”.

„Iar Comisia Europeană spune: „E treaba voastră, noi am spus în directivă că trebuie să returnaţi toţi banii”. Şi noi vrem, pentru că în acest mod agenţiile de turism îşi pot ţine clienţii aproape. Ok, lucrurile acestea costă nişte bani, vor creşte preţurile pachetelor turistice, pentru că toţi aceşti bani vor fi băgaţi în tarife şi este normal să fie aşa, dar toată lumea ar fi mulţumită dacă preţurile ar fi ceva mai mari, şi clienţii, şi agenţiile de turism”, a arătat Anastasiu.

El a subliniat că vor fi despăgubiţi integral doar turiştii care aleg un pachet turistic cu servicii asociate, adică cel puţin două produse, spre exemplu cazare şi transport sau cazare şi serviciul de închiriere de maşini.

„Pe litoralul românesc, o săptămână cu mic dejun – nu intră. Litoralul bulgăresc, o săptămână cu demipensiune – nu intră. Halkidiki, două săptămâni cu pensiune totală – nu intră, dacă nu are şi a doua componentă, respectiv transportul sau rent-a-car şi aşa mai departe. Deoarece acesta nu este un pachet. Toate aceste servicii, oferite mondial de site-uri sau agenţii, nu intră în scopul directivei. Deci greşeşte cine creează aşteptări că de mâine orice ban plătit în avans oricui va fi rambursat în întregime pentru că, unu, nu intră toate produsele şi, doi, nu există mecanisme”, a avertizat reprezentantul agenţiilor de turism.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Produsul adorat de milioane de români pe care îl vinde o femeie întoarsă din Austria. Afacerea ei este unică în țară
Capital.ro
Românii trebuie să facă din nou ITP-ul. Se suspendă automat. Legea îi obligă
Playtech.ro
Primul răspuns de la TAS în cazul Sabrinei Voinea. I s-a comunicat totul prin e-mail!
DailyBusiness
ATENȚIE LA CE MÂNCAȚI! Aceste alimente cresc riscul de demență
Adevarul
Boala gravă ce poate fi contactată de la o doză de bere sau suc. Avertismentul unui medic: „Orice doză poate fi letală”
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Sancțiuni aspre pentru stăpânii de animale. Mulți au crezut că este o glumă
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Noua iubită a lui Michele Morrone e româncă şi a lucrat pentru frații Tate! Cum arată Bianca
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Primele imagini cu mormântul lui Nicu Covaci. Funeraliile au avut loc cu porțile închise
Capital.ro
Anunț BNR pentru cei cu bani la bancă. Ce se întâmplă cu cardurile. Valabil pentru toată România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
VIDEO "Avea 20 de lovituri de cuțit pe corp. Două victime erau în saci". Detalii șocante din tripla crimă care a îngrozit Capitala
substantial.ro
Kamala Harris conduce cu 3 puncte procentuale în fața lui Donald Trump într-o confruntare directă
MediaFlux
PENSII: Cum se acordă MAJORĂRILE în funcție de perioada muncită
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!