Românii vor sărbători Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc în ultima duminică a lunii octombrie, potrivit unui proiect legislativ adoptat în şedinţa de joi a Senatului.
Proiectul, iniţiat de parlamentari PSD, printre care liderul social-democraţilor Liviu Dragnea, şi susţinut de deputatul independent Remus Borza, a fost adoptat cu 50 de voturi „pentru” şi o abţinere.
„Bucatele şi vinurile româneşti sunt un cumul de tradiţii care încântă simţurile şi cuceresc tot mai mulţi admiratori şi care pot deveni cartea de vizită a ţării noastre. Arta culinară poate aduce un plus imaginii turistice în general şi României în special. Stabilirea unei zile care să celebreze această bogăţie de gusturi şi tradiţii româneşti este necesară pentru a scoate în evidenţă calităţile bucătăriei şi vinului românesc şi a le face cunoscute, sub numele de Ziua gastronomiei şi a vinului românesc”, se arată în expunerea de motive a textului propus.
Proiectul a fost adoptat cu două amendamente admise în comisiile de specialitate, care modifică titlul şi ziua dedicată sărbătoririi ei.
Astfel, titlul se modifică şi va avea următorul cuprins: „Lege privind Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc”, în loc de „Lege privind instituirea zilei de 15 septembrie – Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc”.
De asemenea, a fost înlocuit textul „se instituie ziua de 15 septembrie – Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc” cu „se instituie Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc, în ultima duminică a lunii octombrie”.
Dezbaterile asupra proiectului nu au fost lipsite de dispute generate de clarificarea datei propuse pentru această sărbătoare.
„Nu avem nimic împotriva iniţiativei, dar nu 15 septembrie – este ziua în care părinţii îşi duc copiii în prima zi de şcoală, nu ne arde de vinuri şi de altceva, e ziua dedicată şcolii. Să nu acceptăm 15 septembrie, să acceptăm o altă propunere”, a precizat senatorul PSD Ecaterina Andronescu.
Senatorul social-democrat Şerban Nicolae a replicat: „Toată această polemică a început probabil de la cineva care face apel la educaţie, la învăţământ, dar are probleme cu cititul. Dacă ar fi citit raportul, ar fi văzut că există acel amendament admis şi că s-a modificat această dată, în sensul în care Ziua gastronomiei şi vinului românesc, probabil asta e marea problemă, că e vinul românesc şi gastronomie românească. Ar trebui să fim toţi cu pizza, cu sushi şi kebab, eventual hamburger şi alte produse tradiţionale”.
Pe de altă parte, senatorul USR Mihai Goţiu a semnalat probleme de încălcare a procedurii la acest proiect legislativ. „Constataţi în acest moment faptul că nu există cvorum şi să suspendaţi şedinţa”, a cerut senatorul.
Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect.