„Înainte, jucătoarele nu câștigau un Grand Slam pentru ca apoi să spuna ‘Ok, acum mă relaxez’. Căutau să mai câștige încă unul. Campioanele au capacitatea de a câștiga un turneu, iar a doua zi pot uita asta și o iau de la capăt. Folosesc acel trofeu ca un punct de pornire. Nu știu ce se întâmplă acum, parcă nu au foame de rezultate„, a spus Chris Evert, pentru ESPN.
Eliminată de taiwaneza Su-Wei Hsieh în turul trei la Wimbledon (6-3, 4-6, 5-7), Simona a oferit noi explicații la revenirea în România, atunci când a anunțat și că va intra într-o vacanță prelungită.
„Cu siguranţă a fost mai puţin bine că n-am avut un meci înainte, dar a fost şi bine, pentru că n-am avut timp să am meciuri, că am mers spre finală la Rolad Garros. Nu poţi să le ai pe toate. M-am simţit bine, a fost bucurie foarte mare că am câştigat la Roland Garros, dar am fost super concentrată pe Wimbledon, dar suprafaţa e dificilă şi n-am prea reuşit să-mi fac jocul. E foarte greu să te acomodezi pe iarbă după ce vii de pe zgură, e cu totul altceva. Am încercat cât s-a putut să mă adaptez, dar n-a ieşit în ultimul meci„, a spus Simona Halep.
Martina Navratilova se afla într-o emisiune atunci când a ascultat primele explicații date de Simona, în urma înfrângerii cu Hsieh. Reacția Martinei a fost spectaculoasă: aceasta s-a dat cu capul de masă, înainte să îi dea replica.
„A avut la dispoziție 3 săptămâni. În trecut, era doar una. Înțeleg că e mai dificil acum și că a jucat multe finale în ultima perioadă și cu România, bla, bla, bla… Dar ai trei săptămâni la dispoziție. Ia-ți una de pauză și apoi ești pregătită. Ar fi trebuit să fie relaxată, nu așa nervoasă„, a spus Navratilova.