Evenimentul a adus laolaltă reprezentanți ai crescătorilor de albine din România, ai asociațiilor europene de
apicultori, precum și ai instituțiilor care pot genera soluții pentru dezvoltarea acestui sector – Comisia Europeană, Parlamentul European, dar și Guvernul României. S-a discutat, la inițiativa eurodeputatei, despre dificultățile cu care se confruntă apicultorii români, dar și oportunitățile de care se pot bucura aceștia în plan european.
„Apicultura este un domeniu în care România poate face performanță pe plan european, însă crescătorii de albine se lovesc de obstacole dintre cele mai diverse – de la dificultatea de a-și promova eficient mierea pe piața europeană și până la probleme derivate din efecte ale schimbărilor climatice. E un sector care merită mai multă atenție din partea autorităților, finanțare mai consistentă, sprijin sporit. Am invitat la Bruxelles reprezentanți ai apicultorilor și ai autorităților, atât din țară, cât și de la nivel european, pentru o discuție deschisă și clarificatoare. Vrem să explorăm cum se pot înlătura treptat aceste obstacole, în beneficiul apiculturii românești, în avantajul producătorilor și al consumatorilor deopotrivă”, spune Daciana Sârbu.
Măsurile necesare pentru asigurarea unui acces mai bun la piața europeană pentru mierea românească a fost una dintre temele centrale ale discuției.
Eurodeputata – care este vicepreședintă a Comisiei de Mediu din Parlamentul European și membră a Comisiei de Agricultură – a contribuit recent cu mai multe amendamente la raportul privind apicultura, 10 dintre acestea fiind adoptate. Prin intermediul amendamentelor sale, Daciana Sârbu a solicitat, printre altele, sprijin financiar pentru apicultori și combaterea fenomenului mierii contrafăcute, precum și creșterea finanțării pentru cercetarea în domeniul apicol.