Cele mai bune soluţii contra punctelor negre

Una dintre desele neplăceri ce apar la nivelul tenului sunt chiar punctele negre. Îți spunem în rândurile de mai jos care sunt cele mai bune soluții împotriva acestora!
Romania TV
11 iul. 2018, 08:31
Cele mai bune soluţii contra punctelor negre

Punctele negre se formează în special pe nas și în jurul lui dar și la nivelul bărbiei, acestea fiind zonele cele mai sensibile și cu cea mai mare secreție de sebum. Predispuse la fomarea acestor comedoane sunt persoanele cu ten gras și pori dilatați. La nivelul pielii în porii existenți se poate acumula o cantitate mai mare de sebum care odată ce intră în contact cu praful din aer să capete acestă culoare negricioasă.

Combinația dintre laptele de capră și nucșoară

Asta este unul din tratametele ideale dacă îți dorești să îți păstrezi tnul tânăr și curat mai mult timp.

 

Ai nevoie de:

– Două linguri de lapte de capră;

– O lingură praf de nucșoară

– O bucată de tifon;

 

Se amestecă într-o ceașcă laptele cu nucșoara. Se curăță foarte bine tenul cu apă caldă, apoi se aplică amestecul pe ten, cu ajutorul tifonului și masând delicat timp de un minut, mai ales pe zonele afectate. Se spală apoi tenul cu apă din belșug și nu se folosesc alte produse cosmetice pentru ten până a doua zi. Poți să apelezi la acest tratament de 2 ori pe saptămână.

 

Masajul cu miere, de ajutor

Mierea de albine este recunoscută pentru calitățile sale și iată că și în acest caz are o întrebuințare. După ce ai curățat foarte bine tenul cu apă caldă, apelează 10 minute la saună facială sau stai deasupa  unui vas cu apă fierbinte pentru a deschide porii și a se înmuia stratul superficial al pielii.

Șterge bine tenul și aplică la nivelul feței mierea folosind degetele și masează rapid, insistând pe zonele afectate de punctele negre. Mierea, datorită faptului că este lipicioasă, te va ajuta să extragi progresiv punctele negre. Totodată, ea hrănește intens tenul și ajută la combaterea ridurilor și a acneei. Pentru un efect abraziv intens, încearcă să folosești miere zaharisită.

Atenție! Acest tratament se face doar odată pe săptămână.

 

Apelează la masajul cu mălai

Multe femei folosesc această metodă pentru a scăpa de punctele negre. Ai nevoie de o ceașcă sau un bol în care vei amesteca o lingură de mălai, ulei de măsline, apoi vei masa zonele afectate de inesteticele comedoane. La final, clătește fața cu apă călduță.

 

Încearcă masca cu albuș

Albușul „strânge” temporar porii, reducând astfel șansele apariției viitoarelor puncte negre și le elimină pe cele actuale. Sparge un ou și separă gălbenușul de albuș, iar pe acesta din urmă bate-l spumă. Există 2 variante prin care poți să-l aplici. Prima constă în întinderea unei părți din el pe toată fața curată și uscată. Apoi, acoperă tenul cu un șervețel.

Când albușul s-a uscat, aplică restul de albuș, peste care întinde un alt șervețel. Îndepărtează șervețelele după aproximativ 20 de minute și clătește cu apă călduță. Cea de-a doua variantă presupune aplicarea albușului în 3-5 straturi, având grijă ca ele să se usuce foarte bine între aplicații. Se înlătură cu apă călduță.  

 

Tratament cu miere și lapte, una dintre soluții

Mierea are proprietăți antibacteriene, iar acidul lactic din lapte menține pielea catifelată și elastică. Amestecă 1 lingură de miere cu 1 linguriță de lapte. Încălzește preparatul 5-10 secunde în cuptorul cu microunde, după care omogenizează bine ingredientele.

Când s-a mai răcit, aplică mixtura în strat subțire peste zona cu puncte negre și apoi acoper-o cu o pânză de bumbac. Așteaptă cel puțin 20 de minute înainte să îndepărtezi masca. Clătește cu apă rece și aplică o cremă hidratantă.

 

Folosește zeamă de lămâie

Vitamina C din zeama de lămâie este un antioxidant care ajută la stimularea producției de colagen. Acid citric îndepărtează natural impuritățile și celulele moarte ale pielii. Lichidul este, de asemenea, utilizat în tratamentul acneei, ceea ce-l face eficient în estomparea punctelor negre.

Dacă ai pielea sensibilă, diluează zeama cu apă mai întâi. Curăță bine fața, apoi tamponează cu un prososp curat. Stoarce o lămâie, îmbibă o dischetă demachiantă în zeama obținută și întinde soluția pe zona cu probleme, de 3-4 ori pe săptămână, înainte de culcare. Dimineața, clătește fața cu apă călduță și hidratează-te.

Dă rezultate și următoarea metodă: taie în jumătate o lămâie bine coaptă și pune puțină miere pe una dintre jumătăți. Fricționează prin mișcări circulare zona cu probleme cu această jumătate de lămâie. După aproximativ 10 minute, clătește-te cu apă călduță. Mai poți amesteca zeamă de lămâie cu apă de trandafiri sau cu lapte și utiliza soluția ca demachiant facial. Folosește-l zi de zi, până când petele negre dispar.

 

Exfoliază tenul cu bicarbonat de sodiu

Pune într-un vas 2 linguri de bicarbonat de sodiu și puțină apă, până formezi o pastă omogenă. Prin mișcări circulare blânde, întinde pasta pe zona afectată. Lasă-o să acționeze 3-5 minute, după care clătește cu apă călduță.

 

Și băile cu aburi ajută

Așază pe foc un vas încăpător, în care ai turnat apă și ai pus 2 pliculețe de ceai de mușețel. După ce a dat în clocot, așteaptă să se răcească puțin, acoperă capul cu un prosop și stai deasupra apei 15 minute, pentru ca pielea să se înmoaie și porii să se deschidă. Dacă aburul este prea fierbinte, fă pauze, pentru a nu te opări.După ce ai terminat, clătește fața cu apă călduță și usucă cu un prosop curat și moale.

 

Încearcă mixtura cu iaurt și fulgi de ovăz

Fulgii de ovăz ajută la îndepărtarea celulelor moarte ale pielii, absorb excesul de ulei și calmează iritațiile. Amestecând 1 linguriță de miere, 1 de suc de roșii și 1 lingură de fulgi de ovăz obții un amestec ideal pentru a scăpa de punctele negre. Întinde pasta pe zona cu probleme. Spală-te pe față după 10 min. Pentru o piele curată, folosește acest remediu regulat.

Ca alternativă, poți încerca și mixtura pe care o obții combinând 3 lingurițe de iaurt cu 2 de făină de ovăz. Poți completa cu 1 lingurițită de suc de lămâie. După ce ai întins pasta pe ten și ai lăsat-o să se usuce, clătește bine cu apă călduță. Repetă procedeul de 2 ori pe săptămână.

 

Comprese cu ceai verde

Vitaminele și antioxidanții prezenți în ceaiul verde joacă un rol important în reducerea excesului de sebum de pe piele și a inflamațiilor.

Toarnă 250 ml de apă clocotită peste 2 lingurițe de frunze de ceai verde sau 2 pliculețe de ceai.

Lasă amestecul să se infuzeze, apoi strecoară, dacă ai folosit frunze de ceai verde. Înmoaie un tifon în soluție și așază-l pe zonele afectate 2-3 minute, înainte să te clătești cu apă.

 

Cum să previi punctele negre

– Spală-te pe față de 2 ori pe zi, dimineața și seara;

– Folosește produse de curățare a tenului care au în compoziție acid salicilic;

– Curăță în fiecare zi tenul cu un demachiant din ingrediente naturale;

– Săptămânal exfoliază fața cu un scrub cu particule abrazive.

Află care sunt greșelile care îngreunează eliminarea punctelor negre AICI

DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Ce conține ciorba de văcuță vândută în cele mai multe restaurante, de fapt. Mulți români o comandă, în special la masa de prânz, dar poate nu știau de aceste ingrediente
Capital.ro
Taxă auto pentru românii cu mașini vechi. Se reintroduce în toată România: Are o valoare destul de însemnată
Playtech.ro
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ...
DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Adevarul
Un magnat din anii '40 a ales să trăiască doar cu pâine și apă. „Hainele lui, mai simple ca ale ultimului lucrător din uzinele sale”
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Românii plătesc pe energie de două ori mai mult decât ungurii
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Sprijin financiar pentru elevii din România. Ce acte trebuie depuse pentru a beneficia de bursă socială
Cancan.ro
Moarte cumplită pentru o tânără de numai 20 de ani. O glumă proastă i-a adus sfârșitul
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Noi informații neștiute despre Călin Georgescu ies la iveală. Dezvăluirea momentului. A spus tot: Turnător
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Emanuel, ucis în bătaie la 22 de ani, din răzbunare. "Când am ajuns, era deja în comă. Nu au mai putut să...
substantial.ro
Viktor Orban cere eliminarea reţelei Soros şi sancţiuni pentru îngheţarea fondurilor străine în Ungaria
MediaFlux
Mircea Lucescu ÎN CÂRJE după grava OPERAȚIE! Antrenorul României SE MIȘCĂ GREU VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cu cât se vinde bancnota de 20 de lei, vânată de colecționari. Un exemplar perfect, preț-record