Premierul Shinzo Abe a părăsit capitala Tokyo la începutul dimineţii pentru a survola provincia Okayama, una dintre cele mai afectate de intemperii – alături de Hiroshima – şi a vizita ulterior mai multe zone sinistrate. Pe lângă cele 179 de decese înregistrate, autorităţile au declarat că nu au nicio veste despre cel puţin nouă locuitori, în timp ce mass-media indică peste 50 sau 60 de dispăruţi, potrivit Agerpres.
Mii de sinistraţi sunt găzduiţi în adăposturile puse la dispoziţie de autorităţi, iar alţii au fost primiţi de rude, însă mulţi sunt nesiguri cu privire la soarta lor. Circa 75.000 de poliţişti, pompieri şi soldaţi ai Forţelor de autoapărare (numele armatei japoneze, n.a.) şi ai Gardei de Coastă au fost mobilizaţi pentru a ajuta victimele.
Căutările şi eforturile de curăţare a zonelor afectate se desfăşoară sub un soare arzător, la temperaturi de 35 de grade Celsius la umbră – o ”vreme însorită care va dura încă cel puţin o săptămână”, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului nipon. Este necesară ”multă vigilenţă” împotriva riscului de insolaţie, dar şi a celui de producere a unor noi alunecări de teren, a adăugat el, potrivit Agerpres.
Ploile fără precedent înregistrate de vineri până duminică au provocat inundaţii dezastruoase şi alunecări de teren. „Mi-am văzut casa scufundată sub apă şi nu am putut face nimic, absolut nimic, m-am simţit neajutorată”, a povestit Fumiko Inokuchi, o femeie de 61 de ani din Mabi.
Riscul producerii de alunecări de teren rămâne semnificativ, având în vedere fragilitatea solurilor inundate, au avertizat autorităţile. Un nou ordin de evacuare a fost emis într-un oraş din regiunea Hiroshima din cauza riscului ieşirii din matcă a unui iaz, fiind vizate 25 de gospodării, au informat autorităţile locale.