Ilie Sârbu: O nouă suspendare i-ar fi fatală lui Băsescu

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, pentru RFI, că preşedintele Băsescu va evita să fie suspendat încă o dată deoarece ştie că o a treia îndepărtare de la Cotroceni i-ar fi fatală din punct de vedere politic.
Romania TV
04 sept. 2012, 14:32
Ilie Sârbu: O nouă suspendare i-ar fi fatală lui Băsescu

Sârbu susţine totuşi că un conflict între şeful statului şi Guvern nu este inevitabil.

„Dacă fiecare respectă cu stricteţe atribuţiile pe care le are, nu ajungem la conflict. Nu cred eu că domnul Băsescu va căuta cu lumânarea o nouă suspendare. De data asta, cred că i-ar fi fatală!”, a apreciat social-democratul.

Respectarea strictă a cadrului constituţional ar fi calea prin care Băsescu ar putea să-şi ducă până la capăt mandatul.

„E momentul să înţeleagă că doar respectând cu stricteţe atribuţiile pe care le are şi raportându-se la Constituţie va putea să-şi încheie mandatul. Dacă vom pune în prim plan interesul naţional, lucrurile se vor desfăşura în mod firesc, în mod profitabil pentru România şi în special pentru cei 7,4 milioane care au ieşit la vot, care încă mai ies, o parte dintre ei, în stradă, care încă mai speră (…). Dacă fiecare respectă cu stricteţe atribuţiile pe care le are, nu ajungem la conflict”.

Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, că declaraţiile preşedintelui Tarian Băsescu ar fi un motiv pentru a fi din nou suspendat, el arătând că „lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Stațiunea perfectă pentru tineri în luna august. Există activități zi și noapte în acest loc, iar oricine își poate reîncărca bateriile
Capital.ro
Adio, doamnă! S-a stins marea actriță. Toată lumea a iubit-o pe legendara regină
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Uniformele, obligatorii în școli. Propunerea îi revoltă pe părinți: „Va ieși scandal”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Renault, ofertă pentru soții care divorțează. Își pot primii banii pe mașină înapoi
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat şi ce i-a făcut lui Tzancă Uraganu
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Ilegal în România în orice zi din an. Se consideră infracțiune. Faci închisoare până la 7 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
CrowdStrike vs. Windows 3.1: cum a câștigat Southwest Airlines
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!