Ghişe se află în furntea coloanei şi poartă de acum tradiţionalul tricoul pe care scrie „Poporul a decis/ Băsescu e demis”. În spatele lui erau circa 200 de protestatari care scandau „Nu plecăm!”.
Protestul are loc în absenţa locatarului de la Cotroceni, Traian Băsescu părăsind reşedinţa prezidenţială la ora 17.10.
Protestatarii au început să se adune la Palatul Cotroceni de marţea trecută, fiind nemulţumiţi de întoarcerea lui Traian Bpsescu în funcţia de preşedinte al României.
Senatorul Ioan Ghişe s-a urcat pe soclul statuii din faţa Palatului Cotroceni pentru a citi textul pe care l-a depus, luni, la Birourile Permamente ale Parlamentului. Prin acest document, senatorul cere conducerii celor două Camere să ia în discuţie, în procedură de urgenţă, proiectele de hotărâre pe care le depusese cu o săptămână înainte. Prin aceste hotărâri, forul legislativ ar trebui să constate că Traian Băsescu este încă demis.
„În momentul de faţă, Traian Băsescu îşi exercită, în mod infracţional, funcţia de preşedinte al României”, a spus Ghişe.
Senatorul PNL, Ioan Ghişe, a propus două variante de atac a invalidării referendumului: fie ca Parlamentul să retrimită Curţii Constituţionale hotărârea prin care referendumul este considerat invalid, fie ca Parlamentul să constate că preşedintele suspendat Traian Băsescu este demis, însă plenul Parlamentului nu a aprobat dezbaterea proiectelor sale.