Secretarul general adjunct Dumitru Pârvulescu, anchetat în libertate

Secretarul general adjunct din Ministerul Economiei, Dumitru Pârvulescu, va fi anchetat în stare de libertate în dosarul în care a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, după ce Tribunalul Gorj a respins, marţi, propunerea procurorilor de arestare preventivă a acestuia, sentinţa nefiind definitivă.
Romania TV
04 sept. 2012, 17:16
Secretarul general adjunct Dumitru Pârvulescu, anchetat în libertate

În urma deciziei de marţi a magistraţilor Tribunalului gorj, în cursul după-amiezii, Dumitru Pârvulescu a fost pus în libertate, după ce au expirat cele 24 de ore din ordonanţa de reţinere.

Marţi dimineaţă, Pârvulescu a fost adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi confruntat cu primarul din comuna Peştişani, Florin Pavel, arestat preventiv de la sfârşitul lunii iunie în acelaşi dosar.

După confruntare, cei doi au fost duşi înapoi în arestul IPJ Gorj, cu aceeaşi dubă a Poliţiei şi, deşi mai erau trei ore până la expirarea ordonanţei de reţinere, Pârvulescu nu a mai fost adus sub escortă la Tribunalul Gorj.

Judecătorul de caz a luat în dezbatere cererea Parchetului la aproape o oră de la expirarea ordonanţei de reţinere, în cele din urmă magistratul Şerban Şarapatin respingând solicitarea procurorului de caz de emitere a unui mandat de arestare preventivă.

Pronunţarea sentinţei s-a făcut în absenţa procurorului de caz, Emil Moţa, care a părăsit clădirea Tribunalului imediat după încheierea pledoariilor.

Parchetul va face însă recurs, iar Curtea de Apel Craiova va fi cea care va decide dacă emite sau nu mandat de arestare preventivă pe numele lui Pârvulescu.

Instanţa de la Craiova este şi cea care a emis mandat pe numele primarului Pavel, după ce la Tribunalul Gorj judecătorii dispuseseră anchetarea acestuia în libertate. Aceeaşi instanţă a dispus şi interdicţie de a părăsi localitatea pentru şeful PNL Gorj, Dian Popescu, reţinut şi el în luna iulie pentru 24 de ore în acelaşi dosar.

Conform anchetatorilor, Dumitru Pârvulescu este acuzat de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave.

„Prin rugăminţi şi folosindu-se de relaţiile de prietenie în care se aflau, a determinat pe inculpatul Pavel Ion Florin să semneze două contracte de cesiune de creanţă la data de 2 iulie 2009, în valoare de 2.500.000 lei către persoane fizice, fără aprobarea Consiliului Local Peştişani”, afirmă purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, procuror Cristina Ciobanu.

Cele două contracte vizează o datorie pe care omul de afaceri Dan Radu Floarea o avea la un cămătar din Târgu Jiu, Aristică Doru Şerban, zis Habitu. Floarea executa lucrări de construcţie la un campus şcolar al Primăriei Peştişani şi împrumutase bani de la cămătar, pe care nu i-ar fi restituit, motiv pentru care Habitu s-a adresat apoi direct Primăriei pentru a primi banii pe care instituţia trebuie să-i achite către firma de construcţii.

Primarul Pavel a semnat contractele fără să aibă aprobarea Consiliului Local, după care l-ar fi întrebat pe Dumitru Pârvulescu, fost şef al direcţiei contribuabili mici şi mijlocii din cadrul Direcţiei Finanţelor Publice Gorj, dacă banii respectivi pot fi viraţi şi dacă sunt legale acele contracte. Surse din anturajul lui Pârvulescu menţionează că acesta ar fi spus că nu va vira niciun leu în baza acelor contracte cât timp va fi în funcţie, procurorii susţinând, în schimb, exact opusul.

Dumitru Pârvulescu a refuzat să facă vreun comentariu faţă de acuzaţiile care-i sunt aduse, după ce a fost lăsat în libertate. El a menţionat că „nu este momentul” şi că are multe de spus despre conjunctura care a dus la reţinerea sa pentru 24 de ore.

În timpul prezentării sale la Parchet pentru audieri el a afirmat totuşi: „Este un atac la adresa mea, a familiei mele şi a echipei cu care lucrez”, fără a oferi informaţii suplimentare.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – rezultate finale în 99,69% din secţii de votare. Georgescu e lider! Lasconi, la 8000 de voturi de Ciolacu. Date oficiale BEC
Capital.ro
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
StirileBZI
Românii vor primi ajutoare înainte de Sărbători! Ce decizie a luat Guvernul
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc. Diferență extrem de mică între Marcel Ciolacu și Elena Lasconi
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”