„Cred că FCSB va avea două echipe începând cu acest sezon, o echipă pentru campionatul intern şi o echipă pentru Europa League. Pe faza de apărare se va transforma din 4-3-3 in 4-2-3-1, pentru că ştim că în Europa echipele sunt de obicei de acelaşi nivel cu FCSB sau poate mai puternice”, a spus Dică în exclusivitate la Telekom Sport.
Arma secretă a roş-albaştrilor ar putea fi Florinel Coman. Rădoi îl cunoaşte bine: l-a văzut la naţionala de tineret.
„Nu ştiu ceea ce i se cere la echipa de club, ştiu ceea ce i se cere la naţionala de tineret. Este un jucător fabulos. E un jucîtor care te elimină foarte uşor din joc şi are o forţa pe care, sincer, la televizor, nu o vedeam. În meciul cu Anglia U21 l-a avut adversar direct pe Arnold, care e finalist de UCL. Deci cine a văzut meciul poate să vadă că de fapt, la câteva faze, l-a făcut avion pe Arnold”, a mai spus Rădoi.