Cum numărul românilor cu datorii la bănci creşte de la lună la lună în ultima vreme, printre aceştia se numără chiar şi peste jumătate dintre reprezentanţii Guvernului în teritoriu. Mai precis, 24 dintre cei 42 de prefecţi din ţară au datorii la bănci sau la firme de leasing.
„Campioni” la datorii sunt, în ordine, prefecţii din Cluj, Braşov şi Tulcea, cu datorii de peste 150.000 de euro.
Prefectul judeţului Cluj, Ioan Vuşcan, are în total datorii de 168.000 de euro. Pe locul doi în topul datornicilor este prefectul de Braşov, Mihai Mohaci, cu 160.000 de euro, iar pe trei cel de Tulcea, Simion Lucian Eduard, cu 159.000 de euro.
Cele mai mici datorii le are prefectul de Alba, cu debite de 4.000 de euro.
În total, reprezentanţii Guvernului în teritoriu au datorii de peste un milion de euro, în timp ce foştii prefecţi din perioada guvernării Emil Boc aveau datorii cumulate ce depăşeau 3 milioane de euro.