Direcţia Naţională Anticorupţie spune, într-un comunicat de presă, că întâlnirea a avut loc la iniţiativa Ambasadei SUA, la sediul DNA, în scopul prezentării domnului David Varner, noul ataşat FBI la Bucureşti (ca urmare a încetării mandatului predecesorului său), ataşat care îşi desfăşoară activitatea în cadrul ambasadei.
Conform DNA, cooperarea cu instituţii similare din alte state şi cu misiunile diplomatice se înscrie în competenţele prevăzute de lege şi de Regulamentul de Ordine Interioară ale DNA în realizarea atribuţiilor direcţiei în materia asistenţei judiciare internaţionale, iar ]n ceea ce priveşte cooperarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu FBI, aceasta este expres menţionată în Protocolul semnat la 10 septembrie 2007 la Tratatul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în materie penală, ratificat de România prin Legea nr. 112/15.05.2008.
„Având în vedere că, în data de 17 iulie 2018, un post de televiziune a prezentat în mod tendenţios, în cursul unei emisiuni, faptul că procurorul şef al DNA, doamna Anca Jurma, s-ar fi deplasat la Ambasada S.U.A., inducând telespectatorilor ideea că aceasta a fost „chemată” la sediul ambasadei, am solicitat un drept la replică, în termenul şi în condiţiile prevăzute de normele în vigoare. Ştirea respectivă, preluată ulterior şi de alte publicaţii, este una falsă, iar înainte de difuzarea ei, reprezentanţii postului nu au făcut nici măcar o minimă verificare pentru a putea publica o informaţie corectă şi imparţială”, precizează DNA.
Ministrul Justiţiei, Todorel Toader, a fost întrebat, luni, despre întâlnirea recentă dintre procurorul şef interimar al DNA, Anca Jurma, şi ambasadorul SUA Hans Klemm şi a spus că ar trebui întrebat ierarhic.
”Părerea mea este să întrebaţi în ordine ierarhică. Are şef un procuror general care poate răspunde la această întrebare. Ulterior vă voi răspunde şi eu”, a declarat Toader.
Ambasadorul SUA la Bucureşti Hans Klemm şi ataşatul FBI David Varner, recent sosit la post, s-au întâlnit marţea trecută cu procurorul şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Anca Jurma, pe care au asigurat-o de continuarea sprijinului ambasadei.
„Ambasadorul Hans Klemm şi ataşatul FBI David Varner, recent sosit la post, s-au întâlnit astăzi cu doamna Anca Jurma, procuror şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) la sediul instituţiei şi au asigurat-o de continuarea sprijinului Ambasadei. Ambasadorul Hans Klemm şi doamna Anca Jurma au discutat şi despre modalităţile de întărire a cooperării dintre Statele Unite şi România în domeniul aplicării legii”, a anunţat, pe Facebook, Ambasada SUA la Bucureşti.
Anca Jurma a preluat mandatul de procuror-şef interimar al DNA, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de recocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.
Jurma spunea că DNA are o răspundere majoră, şi anume combaterea corupţiei, astfel că instituţia trebuie să rămână independentă şi relevantă, mai ales în condiţiile în care România încă se confruntă cu acest fenomen.
Procurorul a dat asigurări că va avea un mandat echilibrat şi că în cele şase luni pe care le va petrece la conducerea Direcţiei va continua lupta anticorupţie pe care instituţia a început-o în urmă cu 15 ani.