Casele oamenilor de afaceri, sparte de hoţi. Prejudiciul se ridică la câteva zeci de mii de euro

Oamenii dintr-un cartier din Suceava sunt disperaţi, după ce casele lor au fost călcate de hoţi după un mod de operare aproape tras la indigo. Prejudiciile ajung până la 80 de mii de euro.
Alina Costache
24 iul. 2018, 06:42
Casele oamenilor de afaceri, sparte de hoţi. Prejudiciul se ridică la câteva zeci de mii de euro

În noaptea de miercuri spre joi, profitând de faptul că proprietarul şi familia erau plecaţi în concediu, hoţii au dat lovitura. Mai întâi au întrerupt alimentarea cu energie electrică şi au aşteptat ca sistemul de supraveghere să devină ineficient. După ce s-au asigurat că nici o cameră de supraveghere nu mai funcţionează, au forţat două geamuri cu un levier, fără a reuşi să le distrugă.

În aceste condiţii, au distrus geamul întredeschis de la baie, loc prin care au intrat în casă şi au răvăşit-o în căutarea bunurilor de valoare. La final au plecat cu bani, bijuterii şi bunuri în valoare de peste 30.000 de euro.

Modul de operare arată că hoţii au studiat zona şi activitatea proprietarilor în detaliu şi au acţionat doar în momentul în care erau siguri că în locuinţă nu se află nimeni.

Un alt furt s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, respectiv 14 spre 15 iulie, la câteva locuinţe depărtare de spargerea descrisă mai sus.

Cu un tupeu maxim, hoţii au aşteptat întâlnirea din curtea unui om de afaceri, în care erau parcate 10 autovehicule. Totul s-a terminat în jurul orei 2.30, iar când proprietarii au ieşit, maşina unuia dintre musafiri, un BMW X5, avea geamul din dreapta spart, iar din interior lipseau bani şi bunuri în valoare de circa 2.500 de lei.

Oamenii sunt extrem de indignaţi de lipsa de reacţie a poliţiştilor

„Suntem speriaţi de această amploare a fenomenului. Mâine-poimâine vor ajunge să intre peste noi în casă şi să ne dea în cap. Cred că ne vom uni mai mulţi oameni şi vom merge să protestăm la poliţie. Nu se poate aşa ceva, parcă am fi în Vestul Sălbatic. Nu mai avem nici un fel de siguranţă”, a spus unul dintre păgubiţi, potrivit monitorulsv.ro.

De remarcat că hoţii fură bani şi bijuterii, în cele mai multe cazuri, şi evită să plece cu telefoane mobile sau alte bunuri care ar putea duce la identificarea lor.

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Ei sunt noii jurați X Factor 2024! „Mă simt onorat de invitație!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă temperatura pe care o setezi pe aerul condiționat, de fapt. Greșeala pe care multe persoane ajung să o facă pe timp de caniculă
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Ordinul intră în vigoare de astăzi, 19 iulie, ora 11
Playtech.ro
Ce este INTERZIS să faci de Sfântul Ilie. E mare păcat, tradiția pe care nu trebuie să o încalce credincioșii
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
”Inima mea e cărbune” Prima reacție a soțului Doinei, după ce a aflat că femeia a fost ucisă de Zoro și Narcisa
Spynews
Zoro și Narcisa au mărturisit și cea de-a doua crimă! Cadavrul găsit recent aparține Doinei. Femeia a fost dată dispărută anul trecut și ucisă de ei
Evz.ro
Dilema mondenă a deceniului. De ce n-o cere Salman Khan pe Iulia Vântur. Dezvăluiri din familie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Am făcut calculul! Câți bani a primit Ianis Hagi, în total, din darurile de nuntă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben și portocaliu de caniculă în jumătate din țară! Zonele în care se vor resimți temperaturi de până la 38 de grade
Capital.ro
A murit marele actor. Doliu în televiziune. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Haos pe Aeroportul Henri Coandă: Sute de Pasageri Lăsați să Aștepte Ore pentru Recuperarea Bagajelor
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'