Procurorul șef al DIICOT, Oliver Felix Bănilă, a subliniat faptul că instituţia este o structură de elită a Ministerului Public, obiectivul său prioritar constând într-o evaluare a întregii activităţi a DIICOT şi stabilirea direcţiilor de acţiune.
Totodată, procurorul şef al DIICOT a declarat faptul că obiectivele stabilite în proiectul de management vor fi puse în aplicare, iar activitatea sa se va desfăşura într-un mod deschis şi transparent, cu echilibru şi respect instituţional.
Procurorul general Augustin Lazăr a declarat marţi că este momentul ca noul procuror şef al DIICOT, Felix Bănilă, să-şi arate „resursele pe care le-a invocat” în proiectul de management prezentat la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei.
„Procurorul şef al DIICOT a fost instalat astăzi în funcţie, şi-a început activitatea împreună cu colegii de la DIICOT. Fără îndoială că noul procuror şef va fi cel care îşi va prezenta priorităţile, însă aş dori să vă spun că priorităţile DIICOT sunt de fapt priorităţile Ministerului Public. E vorba de evaluarea dosarelor care sunt vechi, resursele umane şi cele de care are nevoie DIICOT pentru ca dosarele să fie instrumentate, dosarele care sunt mai vechi şi care prezintă o complexitate deosebită. De asemenea, este important să vedem calitatea actelor de urmărire penală şi respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor care sunt implicate în aceste cauze”, a declarat Augustin Lazăr, la ieşirea din sediul CSM, citat de Agerpres.
Întrebat de jurnalişti dacă Felix Bănilă este o variantă mai bună decât fostul şef al DIICOT Daniel Horodniceanu, Lazăr a afirmat: „Nu putem face aceste comentarii. Felix Bănilă a fost numit prin decret prezidenţial în calitate de procuror şef şi este momentul să-şi arate resursele pe care le-a invocat, prezentat, odată cu proiectul domniei sale şi nu mă îndoiesc că va veni cu idei noi, va veni cu resurse noi pentru punerea în aplicare a priorităţilor Ministerului Public”.