Accidentul a avut loc miercuri în jurul orei 9.30, în localitatea doljeană Bratovoieşti, unde maşina condusă de procurorul Ion George Popa Cună a lovit din spate o căruţă, în momentul în care aceasta vira stânga pentru a intra pe un drum lateral.
Cazul a fost preluat pe procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova, care cercetează împrejurările în care a avut loc accidentul.
„În jurul orei 9.30, procurorul Ion George Popa Cună a anunţat printr-un apel telefonic că a fost implicat într-un accident de circulaţie la Bratovoieşti. Din ceea ce ştim până în acest moment, maşina condusă de domnul procuror a intrat în coliziune cu o căruţă, iar în urma impactului căruţaşul a acuzat dureri la picioare. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova face cercetări şi vom reveni cu mai multe detalii atunci când le vom avea”, a declarat Ionel Grigorie, purtător de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Craiova.
Procurorul Ion George Popa Cună nu a suferit leziuni în urma accidentului. Procurorul Ion George Popa Cună este cel care a anchetat cazul elevului de 14 ani din Filiaşi care şi-a lovit mortal un coleg, în luna mai a acestui an.