Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este „revoltător” faptul că liderul UDMR, Kelemen Hunor, a susţinut, după protestul în cazul Colegiului „Székely Mikó” – o problemă comună a comunităţii maghiare, că Uniunea va merge separat la alegerile parlamentare.
„Deci atunci când minoritatea maghiară din Ardeal, secuii trebuie să fie reprezentaţi în Parlament, atunci nu mai trebuie să ne unim forţele? Este revoltător din punctul nostru de vedere, noi am dori în continuare să pornim împreună, să facem o alianţă a maghiarilor, lotul naţional maghiar, şi fiecare să facă parte din aceasta proporţional, în funcţie de rezultatele alegerilor locale. Nu vrem mai mult, dar nici mai puţin”, a afirmat preşedintele PCM Covasna.
Kulcsar Terza consideră că UDMR nu vrea reprezentanţi ai PCM în Parlamentul României pentru că aceştia „poate le-ar strica anumite jocuri”.
„Oare ce jocuri ale UDMR am strica cu prezenţa noastră? Poate că multe…”, a spus el.
Potrivit acestuia, liderii UDMR susţin că din cauza preşedintelui Szasz Jeno nu vor o colaborare cu PCM, însă aceasta ar fi doar o scuză pentru că, de fapt, nu îi vor pe reprezentanţii PCM în Parlament pentru că aceştia şi-ar ridica vocea în interesul comunităţii maghiare, ar solicita autonomie la Bucureşti şi alte drepturi.
„UDMR încearcă să explice în continuare că nu vrea colaborare cu PCM din cauza lui Szasz Jeno, dar aş fi foarte curios, dacă nu ar fi el preşedintele, atunci ar sta cu noi la masa discuţiilor? Nu Szasz Jeno este adevărata lor problemă, ci noi suntem problema, pentru că nu ne vor acolo la Bucureşti. Credeţi că dacă eu aş ajunge în Parlament, aş sta acolo liniştit şi aş vota cum comandă Kelemen Hunor? În prima zi m-aş ridica şi aş vorbi în limba maghiară pentru că este dreptul meu. A doua zi aş cere ca limba maghiară să devină oficială în secuime, pe urmă autonomia şi alte drepturi ale comunităţii. Asta nu ar conveni UDMR, pentru că atunci s-ar strica anumite jocuri ale lor. Lor li se comandă ce să spună, sunt nişte pioni pe tabla de şah, unul în faţă şi unul în spate. Ei nu reprezintă interesele comunităţii maghiare, e clar acest lucru, iar noi am fi de neţinut în bănci”, a conchis Kulcsar Terza Jozsef.