Senatorul PSD, Nicolae Șerban, a reacționat după ce ministrul Justiției Tudorel Toader a respins toți candidații la șefia DNA, spunând într-o intervenție la România Tv că „era previzibil”.
„Era oarecum previzibil. Nu mi-a făcut impresia niciunul dintre candidați că ar fi avut abilitățile manageriale, în primul rând, pentru că este vorba despre funcția de procuror-șef al DNA, nu de vreun procuror investigator. N-am văzut pe nimeni preocupat din cei care și-au anunțat candidatura de recredibilizarea acestei instituții, de indentificarea, de înlăturarea și de prevenirea acelor elemente care au șubrezit activitatea DNA. Mă refer la protocoalele secrete, la comportamentul abuziv al unor procurori din cadrul DNA. Or aici este vorba de un plan de management care să fie credibil și convingător. Am avut aceeași impresie că niciunul din cei patru candidați nu are o reală preocupare cu privire la acest aspect.”, a comentat Șerban Nicolae.
Ministerul Justiţiei a anunţat că în cadrul procesului de selecţie s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, niciun candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situaţiei actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanţelor manageriale, susţine Ministerul Justiţiei.
„În cadrul procesului de selecţie s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, niciun candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situaţiei actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanţelor manageriale. În urma desfăşurării procedurii de selecţie, vă aducem la cunoştinţă faptul că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie dintre candidaţii participanţi, procedura urmând a fi reluată”, anunţă Ministerul Justiţiei printr-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.
De altfel, ministrul Justiţiei a afirmat de mai multe ori că este foarte posibil ca niciunul dintre candidaţi să nu fie desemnat drept propunere.
„Este posibil să desemnăm un candidat, dupa cum, da, este posibil să nu desemnăm niciunul. Nu înseamna o opţiune a mea, ci sunt cele doua variante legale”, a spus Toader.
Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost Florentina Mirică, procurorul şef al Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob, procurorul şef al Secţiei judiciare penale din DNA Elena Grecu şi Cristian Lazăr, adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Legat de responsabilităţile procurorului şef al DNA, Tudorel Toader declara că acesta trebuie să sporească încrederea oamenilor în actul de justiţie şi să nu mai existe oameni nevinovaţi care să fie arestaţi. „Viitorul procuror-şef al DNA trebuie să îmbunătăţească activitatea DNA, să crească încrederea în actul de justiţie, să nu mai avem nevinovaţi arestaţi, trimişi în judecată, să nu mai avem vinovaţi care să nu fie trimişi în judecată. Ceea ce spuneam eu în raportul de 20 de puncte (de evaluare a activităţii fostului procuror-şef al DNA) nu s-a întâmplat sub fosta conducere a DNA”, afirma Tudorel Toader.
Selecţia pentru postul de procuror-şef al DNA a început în 9 iulie, imediat după anunţul privind semnarea decretului de către preşedintele Klaus Iohannis pentru revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.