Tineri amendaţi pe litoral, după ce au consumat alcool pe o plajă din Mamaia

Trei tineri care au consumat alcool pe plaja terapeutică din staţiunea Mamaia au fost amendaţi de Poliţia Locală Constanţa cu câte 100 de lei fiecare. Iniţiatorul proiectului susţine că, zilnic, strânge de pe plajă peste 70 de sticle, de doze şi pahare de bere dintr-o zonă unde este interzis consumul de băuturi alcoolice.
Romania TV
27 iul. 2018, 10:19
Tineri amendaţi pe litoral, după ce au consumat alcool pe o plajă din Mamaia

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale Constanţa, dispeceratul Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa a preluat pe data de 26 iulie un apel al unui operator economic, care anunţa că mai mulţi tineri consumă băuturi alcoolice.

Politiştii locali s-au deplasat pe o plajă terapeutică situată în zona Cazino din staţiunea Mamaia, unde au constatat faptul că trei persoane consumă băuturi alcoolice. După ce a a fost efectuată procedura identificării persoanelor în cauză, acestea au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 300 lei, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991″, au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale.

Iniţiatorul proiectului plajei terapeutice, psihologul Adrian Gemănaru, a scris pe pagina sa de Facebook să adună zilnic de pe plajă peste 70 de sticle, doze şi pahare de bere.

„Este prea mult să aduni zilnic de pe plajă peste 70 de sticle, doze, pahare de bere dintr-o zonă unde este interzis consumul de băuturi alcoolice. Deşi am promis că voi discuta cu fiecare turist pentru a explica că nu este permis consumul de băuturi alcoolice am renunţat la idee şi am sunat la Poliţie. Nu te poţi bucura când cineva primeşte o amendă, dar uneori e singura variantă. Nu mi-am imaginat că buştenii aduşi de mine şi masa de olărit de pe plaja terapeutică va reprezenta o zona prielnică pentru consumul de bere pentru turiştii veniţi pe litoral. Nu pot înţelege. În stânga şi dreapta sunt hectare de plaje şi de beach bar-uri unde se poate consuma alcool fără probleme. De ce să alegi să bei bere aici?”, a afirmat Adrian Gemănaru.

În urmă cu câteva săptămâni el a filmat alţi tineri care consumau bere pe plaja terapeutică.

„Deşi am afişat pe plajă regulamentul de funcţionare unde scrie în mod clar că: fumatul şi consumul de băuturi alcoolice este interzis, un grup de tineri nu a ţinut cont de acest aspect şi a consumat alcool, deşi în jurul lor, după cum se poate vedea şi pe film, plaja este plină de copii. La solicitarea mea de a părăsi zona de plajă mi-au raspuns sarcastic – Suntem aici deoarece medicul nostru de la Călăraşi ne-a prescris terapie cu bere”, a afirmat atunci Adrian Gemănaru.

Centrul Psihologic „Marea Neagră” a inaugurat recent plaja terapeutică situată în statiunea Mamaia, aceasta fiind destinată tuturor categoriilor de persoane cu dizabilităţi. Zona se află în centrul staţiunii, în zona Cazino, şi are o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, investiţia fiind de 45.000 de euro

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Animalul care merge la export. Carnea lui ajunge într-o țară unde aproape că nu se consumă deloc
Capital.ro
Permisul auto care NU se mai poate schimba. Legea din România o interzice, degeaba depui cerere
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Românul care a dat lovitura cu micii. Rețeta cale l-a îmbogățit
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Destin frânt pe calea ferată! Doi soți din Timiș au murit după ce mașina li s-a oprit pe șine
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Retragere imediată! Lovitură totală pentru George Simion. Decizia BEC e finală și definitivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Atenție, șoferi! Camerele inteligente din trafic sunt capabile să detecteze dacă vorbești la telefon. Amenda vine direct acasă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri