Informaţia apare în proiectul managerial cu care Florentina Mirică a participat la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
„Una dintre cele mai grave probleme ale DNA, rămase fără reglementare administrativă, priveşte efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016, întrucât a scăzut cu circa 90% capacitatea de a se pune în aplicare mandatele de supraveghere tehnică, emise de judecătorii de drepturi şi libertăţi. În concret, din cele 5 unităţi de punere în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică – DIPI, SRI, DGA, DOS, Serviciul tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – activităţile de ascultare/ redare au rămas în sarcina procurorului de caz, cu sprijinul parţial al Serviciului tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (care nu are capacitatea de a răspunde tuturor solicitărilor procurorilor). Efecte la nivel naţional ale înlăturării serviciilor de informaţii din rândul structurilor specializate ce pot pune în aplicare măsurile de supraveghere tehnică au condus la depăşirea capacităţii Poliţiei Române de a da curs şi solicitărilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe lângă cele ale unităţilor de parchet cu care colaborează în mod curent şi ale DIICOT”, se arată în proiectul managerial al Florentinei Mirică, publicat vineri pe site-ul MJ.
Procurorul adaugă că DGA a fost eliminată din rândul organelor de poliţie judiciară ce pot fi delegate pentru instrumentarea dosarelor DNA, întrucât competenţele sale nu se mai intersectează decât pentru faptele comise de personalul Ministerului de Interne.
Mirică afirmă că, în ceea ce priveşte filajul, DNA nu a mai desfăşurat astfel de activităţi, deşi a obţinut mandate în acest sens, pentru că nu a avut logistica necesară punerii în aplicare.
„Prin urmare, activităţile de înregistrare ambientală în teren, fotografiere de la distanţă, documentare informativă prealabilă efectuării percheziţiilor/ reţinerilor, asigurarea protecţiei investigatorilor au rămas fără suport logistic”, spune Florentina Mirică, ea propunând reorganizarea resurselor DNA şi alocarea de noi resurse – „structuri interne noi (investigatori, filaj, amplasare şi utilizare tehnică, monitorizare 24 ore/24 ore a rezultatelor punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică)”.