CSM cere sancţiuni pentru cei care contestă public deciziile instanţelor

În urma manifestărilor din 1 septembrie de la Sfântu Gheorghe, Plenul CSM a admis, miercuri, cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar şi a magistraţilor "în înfăptuirea şi realizarea actului de justiţie ca urmare a criticilor aduse hotărârii judecătoreşti pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul penal 13020/200/2011", prin care au fost condamnate persoane pentru modul abuziv de retrocedare a Colegiului "Székely Mikó" din Sf. Gheorghe.
Romania TV
05 sept. 2012, 15:47
CSM cere sancţiuni pentru cei care contestă public deciziile instanţelor

Potrivit CSM, legea trebuie să prevadă sancţiuni împotriva persoanelor care încearcă să influenţeze judecătorii într-un mod nepotrivit atunci când comentează deciziile judecătoreşti, orice altă organizaţie, instituţie ori entitate trebuie să evite criticile care ar submina independenţa puterii judecătoreşti sau ar slăbi încrederea publicului în justiţie.

„Într-un stat de drept nimeni şi cu atât mai mult un reprezentant al puterii politice nu are dreptul să extrapoleze nemulţumirile referitoare la instrumentarea unei anumite cauze, asupra întregului sistem judiciar. În măsura în care se procedează astfel, persoana care face aceste afirmaţii aduce, inevitabil, atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat cu consecinţa afectării prestigiului justiţiei şi implicit a independenţei şi reputaţiei profesionale a magistraţilor”, afirmă CSM.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat, miercuri, rezultatele verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar şi a magistraţilor în înfăptuirea şi realizarea actului de justiţie.

Luni, 3 septembrie, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a solicitat Inspecţiei Judiciare efectuarea verificărilor cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar şi a magistraţilor în înfăptuirea şi realizarea actului de justiţie, ca urmare a criticilor aduse hotărârii judecătoreşti pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul penal nr. 13020/200/2011.

Inspectorii judiciari au apreciat că:

Deşi scopul declarat al organizatorilor manifestaţiei din data de 1 septembrie 2012 nu a fost acela de a se pune presiune asupra justiţiei, din conţinutul declaraţiilor şi al luărilor de poziţie a rezultat punerea în discuţie şi contestarea, pe de o parte, a demersului Parchetului de trimitere în judecată a inculpaţilor, iar pe de altă parte, a hotărârii pronunţate de instanţa de judecată;

Prin natura şi amploarea criticilor aduse actului de justiţie, respectiv prin aprecieri care induc faptul că instanţele judecătoreşti ar putea pronunţa hotărâri împotriva intereselor uneia dintre minorităţile naţionale, au fost încălcate limitele libertăţii discursului politic în raport cu activitatea instanţelor judecătoreşti;

Discursul public analizat a încălcat şi limitele în care poate fi analizată o hotărâre judecătorească penală nedefinitivă, ignorând faptul că, în conformitate cu art. 17 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale;

Prin discursurile publice, cu caracter politic din data de 1 septembrie 2012, care au pus în discuţie legalitatea activităţii organelor judiciare, s-a adus atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat cu consecinţa afectării independenţei sistemului judiciar şi a independenţei şi reputaţiei profesionale a magistraţilor;

Afirmaţiile de genul celor analizate în cuprinsul discursurilor publice au avut rolul de a induce o presiune nejustificată asupra activităţii magistraţilor, cu atât mai mult cu cât procesul este în curs de desfăşurare, aflându-se în faza de soluţionare a recursului.

Prin declaraţiile organizatorilor manifestaţiei publice s-a adus atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său şi a independenţei magistraţilor în înfăptuirea şi realizarea actului de justiţie;

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii analizând rezultatul verificărilor, a reţinut că, discursurile publice de genul celor emise în spaţiul public, în legătură cu hotărârea pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul penal 13020/200/2011, sunt de natură a aduce atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său şi a independenţei magistraţilor în înfăptuirea şi realizarea actului de justiţie şi, considerând întemeiată cererea de apărarea independenţei sistemului judiciar şi a magistraţilor în înfăptuirea şi realizarea actului de justiţie, a procedat la admiterea ei.

În 1 septembrie, aproximativ 25.000 de maghiari, între care sute de preoţi, au participat, la Sfântu Gheorghe, la protestul organizat faţă de sentinţa în cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó” din municipiu, scopul acţiunii fiind acela de a semnala că decizia instanţei ar putea fi un precedent periculos.

Manifestarea, denumită „Ziua Dreptăţii”, a fost organizată de bisericile istorice maghiare, cu susţinerea formaţiunilor politice maghiare şi a organizaţiilor civice, potrivit organizatorilor scopul acesteia nefiind acela de a se pune presiune asupra justiţiei, ci de a protesta faţă de o „nedreptate” şi de a atrage atenţia asupra faptului că această decizie ar putea fi un precedent periculos ce poate duce la renaţionalizarea oricărui imobil restituit legal cultelor religioase.

În decembrie 2010, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov i-au trimis în judecată, pe Marko Attila-Gabor, în prezent secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Marosan Tamas, reprezentant al Eparhiei Reformate din Ardeal, şi Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii au stabilit că, în 2002, cei trei au făcut parte din comisia specială de restituire a unor bunuri imobile care au fost ale comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, înfiinţată în baza OUG 83/1999.

Potrivit procurorilor, cei trei acuzaţi au întocmit, în 14 mai 2002, o notă de constatare în care au arătat, contrar realităţii, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe şi l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. Imobilul în discuţie a avut destinaţia de şcoală din momentul edificării construcţiei şi includea două instituţii de învăţământ: Liceul Teoretic „Szekely Miko” Sfântu Gheorghe şi Liceul Teologic Reformat.

Această retrocedare a fost posibilă cu încălcarea atribuţiilor celor trei inculpaţi în cadrul comisiei, având competenţe în privinţa examinării legalităţii cererilor de restituire, de analizare a documentelor depuse în susţinerea cererilor şi de adoptare a deciziilor în concordanţă cu aceste documente, susţineau procurorii.

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2002, Ministerul Administraţiei Publice stabilise că imobilul respectiv nu putea fi retrocedat în baza OUG 83/1999. În principal, retrocedarea s-a făcut în baza unui extras de carte funciară nevalabil, emis în 1990, cât şi a Cărţii Funciare care nu avea traducere autorizată în limba română, documente care fuseseră depuse în fotocopie de Eparhia Reformată din Ardeal.

Prin aceste fapte, acuzaţii ar fi prejudiciat statul român cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentând valoarea imobilului.

Recent, magistraţii Judecătoriei Buzău l-au condamnat pe Marko Attila-Gabor la trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Marosan Tamas a fost, de asemenea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în timp ce Silviu Clim a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru aceeaşi acuzaţie, instanţa stabilind în cazul acestuia un termen de încercare de cinci ani. Pe perioada termenului de încercare, Clim trebuie să respecte o serie de interdicţii şi obligaţii stabilite de instanţă, între acestea să nu poarte arme sau să nu săvârşească noi infracţiuni.

Totodată, Judecătoria Buzău a dispus confiscarea specială de la Eparhia Reformată din Ardeal a sumei de 1.137.856 de lei.

Decizia instanţei buzoiene nu este definitivă, recursul în acest caz urmând să fie judecat la Curtea de Apel Ploieşti, primul termen fiind stabilit pentru 5 octombrie.

 

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – rezultate finale în 99,69% din secţii de votare. Georgescu e lider! Lasconi, la 8000 de voturi de Ciolacu. Date oficiale BEC
Capital.ro
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
StirileBZI
Românii vor primi ajutoare înainte de Sărbători! Ce decizie a luat Guvernul
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc. Diferență extrem de mică între Marcel Ciolacu și Elena Lasconi
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”