Două zile de ploi TORENŢIALE, GRINDINĂ şi VIJELII pentru jumătate de ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea de tip cod galben de ploi torenţiale, furtuni şi grindină pentru jumătate de ţară.
Romania TV
30 iul. 2018, 10:26
Două zile de ploi TORENŢIALE, GRINDINĂ şi VIJELII pentru jumătate de ţară

COD GALBEN, valabil pentru perioada 30 iulie, ora 21:00 – 01 august, ora 09:00, ce vizează instabilitate atmosferică accentuată și cantități importante de apă.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în nordul Moldovei, local în Transilvania și Oltenia, în zona Carpaților Orientali și Meridionali, precum și în zona Munților Banatului. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.

Luni, până la ora 21.00, este valabil un alt cod galben valabil pentru 20 de judeţe ale ţării.

Citeşte şi PROGNOZA METEO pe două săptămâni: Luna august vine cu temperaturi de peste 30 grade, însă nu scăpăm de ploi

Spynews
Momente de groază în Satu Mare! A fost descoperită o bombă neexplodată într-o zonă foarte circulată | FOTO
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Bani pentru 2,5 milioane de români. Se plătesc 250 LEI în august. Ordin la Guvern
Playtech.ro
I-a ARUNCAT PISICILE de la balcon iubitei sale! Fanii, șocați: ”Mizerie umană ce ești!”
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Star Matinal. Cum se simte Mihai Leu, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. A ajuns la spital de trei ori în prima parte a anului
Spynews
Marina, femeia găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, a luptat pentru viață până în ultima secundă. Detalii tulburătoare despre crima din Brăila
Evz.ro
Bianca Drăgușanu, săltată de poliție. E vizată într-un dosar de evaziune fiscală
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mascații au intrat peste Bianca Drăgușanu! Vedeta, AUDIATĂ, la Poliție
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Pericol în piețe! Legume și fructe contaminate cu pesticide periculoase pentru oameni
Capital.ro
Lege pentru românii care locuiesc la CASĂ. Vor scăpa de obligație
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Leon Panetta critică deficiențele de securitate în încercarea de asasinare a lui Donald Trump în Pennsylvania
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'