Un scriitor de marcă şi-a anulat vizita în România după ce a fost insultat de un consul

Amitah Ghosh, un multipremiat scriitor indian stabilit în SUA, şi-a anulat vizita pe care o avea programată în octombrie în România, unde are de altfel rude, spunându-i editorului său de aici că a fost insultat de un consul al României de la New York când a solicitat viza.
Romania TV
05 sept. 2012, 18:54
Un scriitor de marcă şi-a anulat vizita în România după ce a fost insultat de un consul

Vizita la Bucureşti a scriitorului indian Amitav Ghosh, programată în perioada 12 – 13 octombrie, a fost anulată în urma solicitării vizei de către autor la Consulatul României de la New York. Scriitorul indian este stabilit în SUA, unde are drept de şedere, şi urma să plece în turneu pentru lansarea celui mai recent roman al său, „Un fluviu de fum”, tradus şi în română la Editura Taj, la sfârşitul lunii septembrie. Turneul ar fi inclus Cehia, Olanda, Norvegia şi România, pe care scriitorul a mai vizitat-o, el având rude în Transilvania. De această dată, urma însă să îşi lanseze la Bucureşti cel mai recent roman, publicat la Editura Taj.

Editorul său Adelina Patrichi de la Editura Taj a relatat de ce scriitorul şi-a anulat vizita în România. Pentru a-i obţine viza pentru România, ea s-a adresat mai întâi Ambasadei României de la Washington, care a îndrumat-o către Consulatul de la New York. De pe 3 iulie, a început un schimb de e-mailuri între editor şi unul din consulii de la New York – Simona Boşcăneanu. Au fost şapte e-mail-uri de fiecare parte, consulul dând dovadă de foarte multă amabilitate, până ce a fost finalizat dosarul cu actele necesare de la editură, a spus Patrichi. Astfel, în data de 10 iulie, totul era pus la punct pentru obţinerea vizei, scriitorul urmând să se prezinte la consulat cu alte câteva documente, ca asigurarea medicală şi paşaportul, ceea ce s-a întâmplat pe 13 august. Viza ar fi trebuit eliberată în mod normal în două zile, a mai precizat Patrichi.

Deşi până atunci ea comunicase cu Ghosh doar prin intermediul agentei acestuia, după întrevederea cu consulul Simona Bocşăneanu, scriitorul a contactat-o personal pentru a o anunţa că nu i-a fost acordată viza şi că nu mai revine la consulat cu o nouă solicitare.

„Ca veteran al vizelor, tocmai am avut cea mai urâtă experienţă”, i-a spus acesta, numind-o pe Bocşăneanu „really insulting” (foarte insultătoare), a povestit Patrichi. Consulul ar fi ţipat la el în continuu în timpul întrevederii în care a căutat tot felul de nereguli la dosar, în cele din urmă întrebând: „Unde-i cartea? Cum să dau viză fără să văd cartea?”.

Motivul invocat pentru neacordarea vizei a fost legat de asigurarea medicală cu care scriitorul a călătorit până acum, şi ar fi putut reveni cu o alta care să corespundă şi pentru România şi să solicite din nou viza, dar nu a mai dorit să se întoarcă la Consulatul de la New York, a mai spus Patrichi.

În trecut, când a mai venit în România pentru a-şi vizita rudele, a obţinut fără probleme viza din India, a mai precizat Patrichi.

Amitav Ghosh a fost finalist al premiului Man Booker în 2008, cu romanul „O mare de maci”, avându-l alături pe lista lungă pe Salman Rushdie. În prezent, se află pe lista lungă a premiului Man Asian, cu romanul „Un fluviu de fum”, concurând cu Haruki Murakami. Cele două cărţi reprezintă primele două părţi dintr-o trilogie ce prezintă, pornind de la o istorie romanţată a opiului, un ghid al lumii orientale, în care vorbeşte şi despre o „aroganţă a albilor”, a mai spus Adelina Patrichi.

„Ghosh tocmai declarase la BBC că are rude în Transilvania. Şi să nu uităm că Amitav Ghosh locuia în Calcutta pe când Maitreyi era în viaţă”, a mai menţionat editorul pe pagina sa de Facebook.

Unul dintre cei mai mari romancieri actuali ai lumii, Amitav Ghosh s-a născut la Calcutta în 1956. A crescut în India, Bangladesh şi Sri Lanka. După studii în Delhi, Alexandria şi Oxford şi o carieră de profesor, s-a dedicat scrisului, împărţindu-şi timpul între New York şi India natală. Amestecul profund original de calitate literară şi un stil abordabil de către toate categoriile de cititori nu a întârziat să aducă scrierilor sale recunoaşterea internaţională.

În afară de intrarea romanului „O mare de maci” pe lista scurtă a premiului Man Booker Prize în anul 2008, toate cărţile lui Ghosh, scrise în limba engle­ză, au primit o sume­denie de distincţii literare, de la Arthur C. Clarke, (premiul decernat celor mai bune romane SF, pentru „Cromozomul Calcutta”) şi Prix Médicis etranger, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din Franţa (1990, pentru „The Circle of Reason”), până la Sahitya Akademi Award, premiul naţional al Indiei (pentru romanul „Linii de umbră”, cuprins în ambiţioasa enciclopedie „1001 de cărţi de citit într-o viaţă”, editată de Peter Boxall).

În prezent, romanul „Un fluviu de fum”, a doua carte din trilogia „IBIS” a intrat pe lista lungă a premiului Man Asian Lite­ra­ry Award, urmând ca în 2012 să se anunţe lista scurtă şi câştigătorul.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Vestea care le strică sfârșitul de an românilor. Totul se schimbă de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Zelenski solicită Statelor Unite mărirea ajutorului militar pentru Ucraina
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)