O femeie de 79 de ani din oraşul nordic Asahikawa a fost găsită inconştientă în apartamentul ei şi ulterior declarată moartă la spital, a informat agenţia de presă Kyodo.
De asemenea, un bărbat în vârstă de 29 de ani a murit după ce colegii săi l-au găsit inconştient într-o fabrică din Tsu, în centrul Japoniei, a raportat Kyodo.
În total, 119 persoane au murit din cauza insolaţiilor sau a altor incidente cauzate de căldură în luna iulie şi alte 49.838 de persoane au fost duse la spital.
Citeşte şi Un nou val de CANICULĂ va lovi în curând. Ce ne aşteaptă în perioada următoare
Potrivit unor date preliminare publicate marţi de Agenţia pentru Managementul Focului şi Dezastrelor. Ambele cifre reprezintă un record, potrivit Agenţiei, care a început strângerea acestor date în 2008.
Un val de căldură a afectat Japonia timp de aproape două săptămâni înainte sosirea taifunului Jongdari în weekend, cu temperaturi atingând maxime record. Mercurul a urcat la 41,1 grade Celsius în termometre în oraşul Kumagaya pe 23 iulie, la 60 de kilometri nord-vest de Tokyo – aceasta fiind cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Japonia.