Marte, la cea mai mică distanţă faţă de Pământ din ultimii 15 ani. Planeta Roşie va rămâne foarte strălucitoare câteva luni

Marte, una dintre "vecinele" Terrei din Sistemul Solar, se află marţi la cea mai mică distanţă din ultimii 15 ani în raport cu planeta noastră. Această apropiere periodică oferă pasionaţilor de astronomie posibilitatea de a admira imagini neobişnuit de strălucitoare ale "Planetei Roşii", informează NASA.
Romania TV
31 iul. 2018, 19:00
Marte, la cea mai mică distanţă faţă de Pământ din ultimii 15 ani. Planeta Roşie va rămâne foarte strălucitoare câteva luni

„‘Planeta Roşie’ şi Terra nu au mai fost atât de apropiate din 2003 şi nu vor mai fi la fel de apropiate până în 2035”, au precizat cercetătorii de la NASA.

Astronomii din lumea întreagă şi-au reglat telescoapele şi le-au îndreptat spre bolta cerească pe 31 iulie, când Marte s-a aflat la o distanţă de 57,6 milioane de kilometri faţă de Pământ. Un loc de observaţie deosebit de popular în rândul pasionaţilor de astronomie a fost Observatorul Griffith din Los Angeles, de unde Marte a putut fi văzută cu ochiul liber, sub forma unui punct roşu-portocaliu pe cer, potrivit unei transmisiuni live online, realizată pentru a marca acest eveniment celest.

Marte ne invadează în această noapte„, a declarat Ed Krupp, directorul Observatorului Griffith. „Cel mai apropiat punct în raport cu Terra de pe orbita eliptică a planetei Marte a fost atins marţi în jurul orei 11.00 GMT (ora 14.00, ora României; ora 04.00, la Los Angeles)”, au precizat cercetătorii de la NASA.

Astronomii sunt interesaţi de traiectoria pe orbită a planetei Marte, întrucât aceasta îi ajută să aleagă cele mai bune momente pentru lansarea unor vehicule spaţiale către „Planeta Roşie”.

Atunci când Soarele, Terra şi Marte se aliniază, Pământul fiind plasat între cele două corpuri cereşti, are loc un fenomen denumit „opoziţie”, ce oferă astronomilor posibilitatea de a admira cele mai strălucitoare imagini cu „Planeta Roşie”.

De asemenea, „aproximativ în perioada opoziţiei, acea planetă se află la cea mai apropiată distanţă faţă de Terra pentru anul în curs„, au explicat inginerii de la agenţia spaţială americană.

Întrucât Terra şi Marte se aliniază în opoziţie la aproximativ fiecare doi ani, „acesta este motivul pentru care cele mai multe dintre misiunile NASA spre ‘Planeta Roşie’ sunt distanţate între ele de cel puţin doi ani – pentru a profita astfel de cea mai mică distanţă dintre cele două planete„.

Apropierea din acest an nu reprezintă însă un record.

Distanţa minimă dintre Pământ şi Marte este de aproximativ 54,6 milioane de kilometri şi ea este obţinută arareori.

Cea mai recentă apropiere care a fost pe punctul de a atinge acel record a avut loc în 2003, când Marte s-a aflat la o distanţă de 55,7 milioane de kilometri. Evenimentul din 2003 a reprezentat „cea mai apropiată distanţă dintre cele două planete din ultimii 60.000 de ani„, au precizat reprezentanţii NASA.

O apropiere asemănătoare celei din 2003 se va produce abia în anul 2287.

Astronomii care au ratat marţi momentul maxim al apropierii dintre Terra şi Marte nu trebuie însă să se îngrijoreze. Marte va continua să fie foarte strălucitoare pe cerul nocturn şi în următoarele câteva luni.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
O tânără a murit după ce a mâncat un sendviș banal. Ingredientul care i-a fost fatal Anei
Capital.ro
Decizia venită astăzi pentru Elena Udrea. Tribunalul Prahova a stabilit
Playtech.ro
Câte grade pe scara Richter ar putea avea cel mai mare cutremur în România: ”Este calculat pentru zona Vrancea”
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Cel mai vizionat videoclip pe TikTok. Nimeni nu-i înțelege succesul
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
A murit Bogdan Teodorescu! Jurnalistul și analistul politic s-a stins din viață la 61 de ani
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut unul din cei mai mari actori ai țării. A fost o legendă. Nimeni nu va mai fi ca el
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Pensie dublă pentru acești pensionari în luna aprilie: Banii urmează să fie virați direct pe card
MediaFlux
Doliu în România! A murit subit astăzi!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card