”Fiind făcută la intrarea în MJ, declaraţia ministrului Wolf exprimă gândurile acestuia. În cadrul întrevederii oficiale nu s-a discutat nimic despre: corupţie – DNA – revocare procuror-şef – respectarea standardelor Comisiei de la Veneţia. Restul constituie o declaraţie pentru presă!”, a scris Tudorel Toader, sâmbătă, pe Facebook.
Înaintea întrevederii cu ministrul român, Guido Wolf a declarat, vineri, că Germania este interesată de evoluţiile legislative din România şi de menţinerea unui trend ascendent în combaterea corupţiei. El a spus că îi va cere omologului său român explicaţii despre condiţiile în care a fost revocată fosta şefă a DNA, dar şi despre îngrijorările exprimate în spaţiul public privind modificarea legilor justiţiei şi a codurilor penale.
Conform unui comunicat al Ministerului Justiţiei, ”subiectele abordate în cadrul întrevederii au vizat aspecte privind pregătirea exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, reformele în domeniul justiţiei, evoluţiile legislative recente în materie penală, precum şi relaţiile de cooperare a României cu Germania în domeniul justiţiei”.