„Astăzi, s-a încercat asasinarea mea”, a declarat apoi Maduro într-un discurs televizat. El l-a acuzat pe preşedintele columbian Juan Manuel Santos că este implicat în atentatul împotriva lui.
Şapte militari au fost răniţi în atentat şi spitalizaţi, a anunţat ministrul informaţiei, Jorge Rodriguez.
„Este vorba despre un atentat împotriva persoanei preşedintelui Nicolas Maduro”, a declarat Rodriguez după incidentul în timpul căruia Maduro, în direct la televiziunea de stat, şi-a întrerupt discursul pe care îl susţinea la o ceremonie militară din centrul Caracas. Potrivit DPA, la ceremonia militară participau peste 17.000 de soldaţi, care după explozii au rupt rândurile şi au început să fugă. Transmisiunea în direct a fost apoi oprită.
În plină alocuţiune, după un zgomot de detonare, Maduro, soţia sa Cilia Flores şi militarii de rang înalt care îi înconjurau pe estradă s-au uitat spre cer, cu un aer surprins şi îngrijorat.
Potrivit ministrului, „o încărcătură explozivă (…) a detonat în apropierea estradei pe care se afla preşedintele” şi alte încărcături au explodat în mai multe locuri ale paradei militare.
Preşedintele Maduro „a scăpat complet nevătămat şi în acest moment se pregăteşte să-şi reia programul obişnuit”, a mai declarat ministrul informaţiei.
Exploziile au „provocat rănirea a şapte membri” ai Gărzii naţionale bolivariene care erau desfăşuraţi la locul ceremoniei militare şi ei „beneficiază în prezent de îngrijiri” spitaliceşti, a mai menţionat Rodriguez.
Guvernul a acuzat „extrema dreaptă”, expresie prin care desemnează opoziţia, că s-ar afla în spatele acestui „atentat”.
La câteva minute după aceea, forţele de ordine au pătruns într-un imobil aflat în apropiere şi a cărei faţadă era înnegrită de explozii, au constatat angajaţi ai AFP.
În Venezuela, toţi indicatorii economici sunt pe roşu de ani de zile. Inflaţia ar putea atinge 1.000.000% la sfârşitul lui 2018, potrivit Fondului Monetar Internaţional, în timp ce PIB-ul ar urma să scadă cu 18%.
Penuria de alimente, medicamente şi bunuri de consum este generalizată în această ţară în care serviciile publice, de întreţinere a infrastructurii de furnizare a electricităţii, de transport sau de alimentare cu apă s-au degradat puternic.
Incidentul de la ceremonia militară a avut loc în ziua primei aniversări a înfiinţării Adunării constituante venezuelene, care a permis guvernului să-şi consolideze puterea şi să neutralizeze opoziţia.
Profitând de diviziunile din tabăra anti-Maduro, acest organism, format numai din susţinători ai şefului statului şi care dispune de prerogative lărgite, şi-a atribuit majoritatea competenţelor Parlamentului, singura instituţie a ţării controlată de opoziţie.
Adunarea constituantă a devansat alegerile prezidenţiale în care a fost reales, la 20 mai, Nicolas Maduro, până în 2025, în condiţiile în care opoziţia nu a participat la scrutin. Victoria sa nu a fost însă recunoscută de o mare parte a comunităţii internaţionale.