„Este o inepţie care a prezentat-o acelaşi Dragnea, care este din ce în ce mai rupt de realitate şi care este clar că altceva în afară de dorinţa de a scăpa de puşcărie nu mai are în cap”, a spus Orban, la Parlament, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, întrebat cu privire la faptul că suspendarea preşedintelui ţării este repusă în discuţie sub aspectul acuzaţiei de înaltă trădare.
Duminică seara, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că unii dintre colegii săi de partid lucrează la un document ce vizează punerea sub acuzare de înaltă trădare a şefului statului Klaus Iohannis, dar că nu s-a luat încă o decizie în privinţa acestuia.
„Există acel document, unii colegi din partid l-au lucrat, am ştiut că îl lucrează, nu este finalizat şi nici nu s-a ajuns la o discuţie finală ca să luăm o decizie. Nu am discutat nici cu domnul Tăriceanu (liderul ALDE – n.r.) subiectul acesta până acum. (…) Nu am ajuns acolo încă, nu mi-aş dori să ajung acolo, dar nu este imposibil, pentru că sunt acţiuni care au adus deservicii României şi din punct de vedere economic, şi din punct de vedere politic, şi din punct de vedere strategic”, a susţinut Dragnea.
În opinia sa, există „multe acţiuni” recente, dar şi din perioada anterioară ale lui Klaus Iohannis, care „pot îmbrăca forma trădării”, dacă sunt citite cu atenţie articolele aferente din Codul penal. În acest sens, Dragnea a făcut referire la momentul în care Iohannis a cerut Guvernului să precizeze dacă mai sunt bani de pensii şi salarii.