Comisia Europeană, sprijin pentru combaterea pestei porcine africane

Comisia Europeană este gata să continue să ajute România şi să furnizeze orice asistenţă tehnică suplimentară necesară de care ar putea fi nevoie în combatarea pestei porcine africane, a declarat marţi un purtător de cuvânt al executivului comunitar la solicitarea Agerpres.
Filip Stan
07 aug. 2018, 18:58
Comisia Europeană, sprijin pentru combaterea pestei porcine africane

„Urmărim foarte atent evoluţia pestei porcine africane în România. Măsuri excepţionale, precum supravegherea consolidată şi alocarea de resurse umane adecvate, trebuie aplicate de autorităţile române pentru a asigura gestionarea actualelor focare şi izolarea bolii”, a menţionat purtătorul de cuvânt într-un e-mail trimis Agerpres.

El a adăugat că ţinerea sub control a bolii „va depinde puternic de implementarea corectă a legislaţiei UE şi a măsurilor prevăzute în strategia UE pentru combaterea pestei porcine africane”.

„Comisia Europeană este gata să continue să ajute România şi să furnizeze orice asistenţă tehnică suplimentară necesară de care ar putea fi nevoie” în combatarea pestei porcine africane, mai menţionează sursa citată.

Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, numărul focarelor de pestă porcină africană în România a ajuns la 578, în 98 de localităţi din opt judeţe (Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Tulcea, Brăila, Constanţa, Ialomiţa şi Galaţi). Până în prezent au fost ucişi peste 78.000 de porci din ferme şi gospodării ale populaţiei.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Lege pentru românii care locuiesc la CASĂ. Vor scăpa de obligație
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Laura Giurcanu și-a făcut de cap la mare. Influencerița se bucură de viața de femeie singură
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Nu e iluzie optică! Ce și-a construit în balconul apartamentului acest bărbat din Cluj-Napoca
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Pericol în piețe! Legume și fructe contaminate cu pesticide periculoase pentru oameni
Capital.ro
Pensionarii care vor PLĂTI MAI MULT. A intrat în vigoare la 1 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Cel mai valoros schelet de dinozaur vândut vreodată atinge suma record de 44,6 milioane de dolari
MediaFlux
Anunț OFICIAL de la Casa de Pensii. DECIZIA care SCHIMBĂ radical PENSIILE
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'