Prinţul Charles a achiziţionat în localitatea Breb două case din lemn. După ce a aflat povestea bisericii de lemn de la Breb, a început să se implice pentru readuce la viaţă monumentul din patrimoniul României.
Acţiunea de restaurare pentru Biserica de lemn de la Breb a fost posibilă la iniţiativa “Ambulanţa pentru monumente”, care face parte din acţiunile Asociaţiei Monumentum, organizaţie care intervine pentru a salva clădiri istorice aflate în stare gravă de degradare, potrivit news.ro.
Materialele au fost sponsorizate de Deposib şi Coroana Britanică.
Acţiunea s-a finalizat în data de 23 aprilie, astfel că locuitorii satului Breb au putut participa la prima slujbă religioasă.
„Compania Deposib Expert a răspuns afirmativ cu mare bucurie la invitaţia Asociaţiei Monumentum şi a Alteţei Sale Regale Prinţul Charles pentru a reabilita Biserica de lemn de la Breb, o mândrie naţională, care din nefericire a fost lăsată într-o stare critică de degradare. Compania noastră distribuie soluţii profesionale pentru tratarea lemnului Bochemit, iar cu ajutorul acestora am reuşit să restaurăm zeci de monumente istorice de o valoare inestimatibilă pentru ţara noastră, printre care şi Biserica de lemn de la Breb, care datează din secolul al XVI-lea”, declară Ilie Moga, manager al Deposib Expert, distribuitor oficial al Bochemit în România.